- Scris de Paul Dumitrescu
Subfinanțarea sistemului medical își spune, din nou, cuvântul. Viața a sute de pacienți este pusă în pericol de așteptarea prea îndelungată pentru radioterapie. Și asta pentru că, în cele 12 centre de specialitate românești, există numai 20 de aparate funcționale, cele mai multe mai vechi de 30 de ani, în timp ce ar fi nevoie de cel puțin o sută.
34.000 români vor putea fi testaţi gratuit pentru HIV, hepatita B şi C, în cadrul unui proiect lansat de Institutul Național de Boli Infecțioase. Acesta se va desfăşura pe o perioadă de doi ani, iar costurile ajung la 1,3 milioane de euro. 15 % din sumă va fi plătită de statul român, iar restul banilor vin de la Guvernul Norvegiei.
Vineri, 23 mai, începând de la ora 09.00, vor fi distribuite, la sediul Palatului Administrativ, materialele necesare procesului de votare care va avea loc duminică.
Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Spania și Ungaria sunt țările care au publicat oferte de locuri de muncă pentru români. Cele mai multe joburi sunt puse la dispoziție de către angajatori din Marea Britanie și Germania, unde se caută asistenți medicali și recepționeri.
Lucrările pentru realizarea Parcului Municipal Vest nu vor începe curând, anunţă reprezentanţii Primăriei Ploieşti, care au primit zilele trecute răspunsurile la cele patru contestaţii în vederea desemnării firmei constructoare.
Toţi copiii din România care nu au fost vaccinaţi împotriva virusului poliomielitic trebuie imunizaţi. Până la sfârşitul acestei luni, medicii de familie sunt obligaţi să verifice fişele pacienţilor şi să întocmească listele cu cei nevaccinaţi.
Joi, 22 mai, în municipiul Ploiești și în Parcul „Constantin Stere" au fost realizate stropiri pentru dezinsecție, deratizare și dezinfecție. Săptămâna viitoare, acțiunea va continua.
Individul care a ucis o bătrână din Florești, Prahova, a fost prins de către polițiști. Criminalul a lovit-o pe femeie, în propria casă, de 16 ori cu un cuțit, iar motivul pe care l-au aflat anchetatorii este de-a dreptul uimitor: tânărul vroia telefonul mobil al victimei pentru că nu găsise banii la care se aștepta.