- Scris de Lucian Răducanu
Cu puţin timp în urmă a avut loc un accident pe Centura de Vest a Ploieştiului pe sensul de mers Braşov-Bucureşti. Un TIR s-a răsturnat peste un autoturism. O persoană este încarcerată în autoturism. Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Recent, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a lansat două servicii gratuite prin programul „Viaţa cu HIV”. Este vorba despte SMS+ şi Helpline+.
Prin serviciul SMS+, pacienţii seropozitivi din România pot primi până la două sms-uri pe zi, care să le amintească momentul în care trebuie să îşi administreze tratamentul. Prin completarea formularului de pe site, pacienții aleg orele la care vor să le fie trimis sms-ul (conform calendarului de tratament stabilit de medic) și textul personalizat al mesajului pe care vor să îl primească.
Potrivit studiului „Accesul la tratament antiretroviral al persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA în România”, realizat de UNOPA anul trecut, unul din doi pacienți cu probleme legate de aderenţa la tratament (medicaţia nu are eficiență maximă din cauza administrării incorecte) invocă uitarea ca motiv al ratării administrării unor doze de tratament.
La fel de importantă precum administrarea corectă a medicației est şi nevoia de informare a pacienților privind boala, drepturile şi responsabilitățile pe care le au. Pe fondul acestei nevoi, UNOPA a mai lansat, în cadrul programului „Viața cu HIV”, şi primul serviciu de Helpline din România pentru persoanele seropozitive. Prin Helpline+, persoanele cu HIV pot suna gratuit la 0800 800 141 sau pot trimite e-mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. pentru a solicita sprijinul consilierilor UNOPA. „Orice persoană seropozitivă care se confruntă cu o problemă şi are întrebări la care nu găsește răspuns poate suna gratuit la UNOPA pentru a discuta cu un specialist în problematica HIV. De asemenea, oricine constată că alte persoane seropozitive au nevoie de ajutor ne poate contacta prin telefon sau e-mail. Din cauza stigmatizării şi a discriminării, pacienții cu HIV/SIDA evită să discute problemele pe care le au cu cei din jur, iar Helpline+ reprezintă un mecanism rapid de semnalare a acestora”, a declarat Iulian Petre, directorul executiv UNOPA.
Toate cele 22 de asociații de pacienți membre UNOPA, din întreaga țară, şi cabinetele de Boli Infecţioase participă, în luna septembrie, la campania de informare a persoanelor seropozitive privind cele două servicii gratuite. Potrivit studiului „Statistica HIV/ SIDA în România la 30 iunie 2012”, realizat în luna iunie 2012, de către reprezentanţii Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, în prezent, în România, trăiesc 11 189 de pacienți cu HIV/SIDA, cei mai mulţi dintre ei, respectiv 6 726, având vârste între 20 şi 29 de ani.
Același studiu arată că, în perioada 1 ianuarie 2012 - 30 iunie 2012, au fost înregistrate 313 cazuri noi de infecții cu HIV/SIDA. Dintre aceștia, 151 s-au infectat pe cale heterosexuală, 102 prin utilizare de droguri, 37 pe cale homosexuală/bisexuală şi 18 pe cale necunoscută.
Amânarea noului an şcolar 2012-2013 cu o săptămână a fost hotărâtă de către ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pe motiv că pregătirile pentru începerea şcolii nu sunt finalizate.
Elevii vor avea, astfel, o săptămână în plus de vacanţă, iar responsabilii unităţilor de învăţământ vor avea şapte zile în plus pentru a termina pregătirile în vederea începerii noului an şcolar, „în special pentru clasa pregătitoare”, după cum a precizat Ecaterina Andronescu. Ministrul de resort a mai precizat, la începutul şedinţei de Guvern de sâmbătă, 1 septembrie, că „au existat şi multe solicitări în acest sens din partea părinţilor”.
Festivităţile pentru noul an şcolar vor fi realizate sâmbătă, 15 septrembrie, iar cursurile vor începe luni, 17 septembrie.
Până la aceste precizări, anul şcolar ar fi trebuit să înceapă pe data de 10 septembrie, primul semestru fiind programat până pe 21 decembrie, cu o vacanţă pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar stabilită între 29 octombrie şi 4 noiembrie.
În cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, în Prahova a fost din nou dezastru. Din cei peste 3500 de candidaţi înscrişi numai 600 au luat notă de trecere, rata de promovabilitate fiind de 19,93%.
După aceste rezultate dezastruoase s-au depus 794 de contestaţii. Cele mai multe sunt pentru ,matematică – 370 şi pentru limba şi literatura română – 201 contestaţii.
Cu ocazia Zilei Limbii Române, Consiliul Judeţean Prahova a donat Chişinăului un bust al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, anunţă Info-Prim Neo.Lucrarea este amplasată în sectorul Botanica, la intersecţia bd. Dacia colţ cu bd. Cuza Vodă, iar inaugurarea va avea loc astăzi.
Bustul este realizat de sculptorul român Constantin Ionescu şi costă zece mii de euro. Are o înălţime de un metru, iar la bază – 43×52 centimetri. Este confecţionat la comanda Societăţii cultural-istorice „Mihai Viteazul” şi a Fundaţiei „Constantin Stere”.
sursa: infoprut
Cotidianul Le Monde publică la pagina de geo-politică un articol substanţial despre Dan Voiculescu, om politic căruia îi este atribuită tentativa de destituire a preşedintelui Traian Băsescu, scrie RFI România.
Comisariatul Judeţean Prahova al Garzii de Mediu a amendat cu suma de 100.000 de lei Parcul Memorial Constantin Stere, după ce un cangur pitic din Rasa Benedict adăpostit în grădina zoologică din incinta parcului a fost ucis de o haită de câini comunitari.
Traficul feroviar pe ruta Ploieşti - Slănic a fost redeschis, astăzi, după aproape cinci ani.
Până astăzi, oraşul Slănic era singurul oraş din ţară care nu beneficia de transport pe calea ferată.
Pană la redeschiderea traficului pe calea ferata, accesul în oraş se realiza numai cu autoturismele.
„Prin redeschiderea traficului feroviar va fi exploatat mult mai bine potenţialul turistic al zonei, Salina Slănic îşi va putea relua exporturile de sare, iar locuitorii zonei vor avea acces mai uşor la locurile de muncă din Ploieşti”, a declarat Mircea Cosma, la eveniment.
Linia Ploieşti - Slănic este a doua cale ferată construită în România, după Bucureşti - Giurgiu.
Primaria Municipiului Ploieşti, prin RATP, anunta publicul calator ca duminica, 02 septembrie 2012, intre orele 9:00–11:00 si 13:00–15:00, se suplimenteaza traseul 30, pentru facilitarea accesului populatiei la cursele de trap care se desfasoara la Hipodromul Ploiesti.