Categorie: Actual
- Scris de Irina Sima
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Câmpina au organizat ieri o acţiune în zona D.N. 1, în vederea depistării persoanelor care practică prostituţia.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a prezentat duminică, impreuna cu Mark Hollinger, directorul Discovery Networks International si Danny Forster, prezentatorul programului Extreme Engineering de pe Discovery Channel, proiectul "Şcoala Discovery", dezvoltat în România de Discovery Networks, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Acest proiect constă în prezentarea, începând cu data de 16 ianuarie, pe Discovery Channel, de la ora 14,00, zilnic, a câte unui program educaţional de o oră. Din judeţul Prahova vor fi monitorizate de către reprezentanţi ai MECTS Colegiul Naţional „Mihai Viteazul" şi Colegiul Naţional „Jean Monnet", ambele din municipiul Ploieşti.
Două autoturisme s-au lovit, cu puțin timp în urmă, în Potigrafu, pe Drumul Național 1. Banda 2 este blocată pe sensul Ploiești-București. Potrivit primelor informații ale poliției, nu sunt victime, doar pagube materiale. Traficul este restricționat.
Traian Băsescu i-a spus, în această seară, lui Raed Arafat, într-o emisiune la care a intervenit telefonic, că observaţiile acestuia, exprimate în presă, nu fac decât să creeze „o psihoză publică" şi să inducă mesajul că guvernul ar vrea să distrugă sistemul de ambulanţă şi să-l dea „la nişte golani privaţi".
Judecătoria Ploieşti a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 14 zile pe numele celor şapte suspecţi în cazul spărgătorilor de locuinţe. Vinerea trecută oamenii legii au descins în mai multe locuinţe pentru a duce la îndeplinire câteva mandate legate de un grup infracţional specializat în spargerea de locuinţe. Actualitatea Prahoveană a scris vineri despre acest subiect AICI.