Deputatul AUR de Prahova Ștefan Avrămescu a interpelat Ministrul Educației și Cercetării în legătură cu măsurile luate pentru reducerea violenței în școli.
„Am rugămintea să explicați de ce aceste mecanisme nu au fost funcționale până acum”.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești au intervenit pentru stingerea incendiului care a cuprins, marți seară, o locuință din comuna Ariceștii Rahtivani.
Un accident a avut loc, marți, pe DN1, în zona comunei Florești.
La fața locului au ajuns o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi și, în sprijin, o ambulanță SAJ Prahova.
Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești organizează, și anul acesta, cursuri gratuite pentru viitorii absolvenți de liceu care vor susține, în vară, Bacalaureatul.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că propunerea de buget pentru ministerul pe care îl conduce este cu 20% mai mare decât execuţia bugetară pe anul trecut.
Potrivit acestuia, bugetul „acoperă toate marile investiţii”.
Laura Vicol, fosta șefă PSD a Comisiei Juridice de la Camera Deputaților, și soțul acesteia, Vladimir Ciorbă, principalul acționar al Nordis, au fost reținuți în dosarul referitor la afacerea imobiliară care ar fi creat prejudicii uriașe statului și unui număr mare de clienți ai companiei.
În același dosar, în urma perchezițiilor DIICOT de ieri, au mai fost reținute și alte persoane.
Procurorii DIICOT au anunțat că, în ultimele 24 de ore, în urma perchezițiilor derulate ieri în România și Principatul Monaco, au reținut 11 persoane. În cazul a doi inculpați a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Printre cei care au ajuns în arest se numără patronul Nordis, Vladimir Ciorbă, și soția acestuia, fosta șefă PSD a Comisiei Juridice de la Camera Deputaților, Laura Vicol.
Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Prahova a emis un punct de vedere critic cu privire la situația tinerilor care susțin examenul de bacalaureat și competențele digitale în anul școlar 2024-2025.