Echipa Ploiești #LetsPLAY - Capitala Tineretului din România 2024 i-a felicitat pe lemeviștii care au reprezentat România la Campionatul Mondial de Robotică de la Houston, unde liceenii de la CNMV Ploiești au devenit vicecampioni mondiali.
Tinerii și persoanele cu venituri mari consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, cei care au o astfel de percepție reprezentând doar 30,8% dintre cei intervievați în cadrul celui mai recent sondaj realizat de INSCOP.
Chestionarul a urmărit să releve și principalele temeri ale românilor, iar răspunsurile majorității au indicat că acestea sunt implicarea țării noastre într-un război și scumpirile.
Serviciile de salvare montană din toată țara sunt în alertă și fac public un apel pentru găsirea unui bărbat care ar fi plecat acum o săptămână „la munte”. De atunci, nimeni nu mai știe nimic de el.
Mai multe misiuni de căutare au fost organizate până acum, iar în timpul unei dintre ele salvatorii montani au descoperit, întâmplător, trupul unei alte persoane, una a cărei dispariție nici măcar nu fusese semnalată.
Statul român a cheltuit, pentru aducerea în țară a peste 800 de fugari, anul trecut, aproximativ 11 milioane de lei, dar în curând aceste costuri vor fi suportate chiar de persoanele date în urmărire.
O nouă ședință a avut loc, vineri, la CSM Ploiești, la întâlnire fiind chemați inclusiv antrenoarea Simona Puiu și părinții sportivelor de la Gimnastică Ritmică, pentru a-și expune nemulțumirile, în fața Comisiei de monitorizare și a conducerii clubului sportiv.
În urma întâlnirii, consilierii PNL Ploiești au transmis un nou comunicat de presă în care au cerut demisia sau demiterea directorului Daniel Burghelea.