Proiectul legii educației privind învățământul preuniversitar prevede un termen pentru trecerea palatelor copiilor, cluburilor copiilor și cluburilor sportive școlare în administrarea autorităților publice locale.
Propunerea aflată în consultare publică a stârnit deja controverse, iar mii de oameni au semnat o petiție on-line care susține că acest demers va lăsa fără finanțare unitățile dedicate activităților extrașcolare.
Ministerul Educației vine în schimb cu precizări și spune că banii vor fi alocați, în continuare, de la bugetul de stat, special pentru aceste unități.
Primarul stațiunii Bușteni, Mircea Corbu, a făcut acuzații grave la adresa fostelor conduceri ale administrației locale.
„O parte din documentele care stau la baza punerii în posesie prin titlul de proprietate întocmit la nivelul de Comisie de fond funciar local Bușteni se bazează și pe semnături false”.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că luni, la ora 02.04, a avut loc un seism cu magnitudinea de 4,1 grade Richter.
Cutremurul s-a produs în zona Vrancea, la 105 km NE de Ploiești.
Fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja a confirmat, într-o postare publicată duminică seară, că are probleme grave de sănătate.
Condamnat definitiv, la închisoare, în dosarul “Gala Bute”, acesta a transmis, prin intermediul rețelelor de socializare, un mesaj în care anunță că are cancer, este în stare gravă și solicită suspendarea executării pedepsei, pentru a putea beneficia de tratament adecvat.
Salvatorii montani din formațiile Prahova și Bușteni au urcat pe munte de cinci ori, duminică.
Din păcate, una dintre intervenții a fost pentru recuperarea trupului neînsuflețit al unui turist care a murit în timpul furtunii din ziua precedentă.
În celelalte patru cazuri, salvamontiștii au intervenit la solicitarea unor persoane care au avut nevoie de ajutor după ce s-au accidentat sau care au rămas blocate pe traseu din cauza epuizării.