- Scris de Irina Sima
Directorul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Cezar Stoichiciu, declară, într-un material postat pe site-ul CSM Ploiești, că blocajul financiar al clubului se datorează directorului economic din Primăria Ploiești, Nicoleta Crăciunoiu, pe care o acuză public de abuz. Reprezentantul CSM spune că va formula plângere penală împotriva directorului economic din Primăria Ploiești.
Conducerea CSM Ploiești a transmis o adresă către Primăria Ploiești prin care solicită deblocarea situației financiare în regim de urgență, astfel încât să se poată asigura plata salariilor sportivilor.
Consiliul Județean Prahova s-a întrunit luni pentru a-i alege pe cei doi vicepreședinți ai instituției, după ce la ultima ședință ALDE a părăsit sala, nemaiputând fi asigurat cvorumul necesar votului. Reprezentanții ALDe erau nemulțumiți de propunerea partenerilor din PSD prin care un post de vicepreședinte era oferit celor de la PMP. Se pare că, în final, ALDE a avut câștig de cauză, al doilea post de vicepreședinte fiind atribuit către PSD.
Primarul Ploieștiului propune tuturor partidelor politice din Consiliul Local Ploiești semnarea și asumarea unui acord care să accelereze proiectul și finanțarea noului Spital Municipal de Urgență Ploiești.
Fondurile pentru lucrările publice de asfaltări în Ploiești au fost epuizate în primele luni ale anului 2016, înainte de campania electorală, anunță noul primar al Ploieștiului, Adrian Dobre.
Primarul Municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a dispus marți începerea lucrărilor de reparaţii şi igienizare la 72 de unităţi de învăţământ – licee, şcoli gimnaziale, grădiniţe şi creşe.