- Scris de Irina Sima
Trei ani după semnarea actului, inspectorii Curții de Conturi Prahova, în urma verificărilor efectuate, au ajuns la concluzia că totul „s-a rezumat doar la primirea deconturilor și contabilizarea acestora, fără a se efectua periodic, cel puțin o dată pe an, verificarea evidenței contabile a asocierii". Asocierea între părți s-a încheiat pe o durată de 10 ani, contractul fiind valabil până în iunie 2023.
Edilul municipiului Ploiești a explicat luni, într-o întâlnire cu presa, câteva din motivele pentru care Hipodromul Ploiești, o investiție de peste 13 milioane de euro, este încă nefuncțională.
Consilierul liberal Gheorghe Sârbu și-a dat demisia din Consiliul de Administrație al CSM Ploiești. Gestul consilierului vine după apariția în spațiul public a unor înregistrări din cadrul ședințelor CA din CSM, care cuprind discuții legate de negocieri de funcții de conducere în cadrul regiilor și societăților aflate în subordinea CL Ploiești.
Reprezentanții Consiliului Județean, prin vocea președintelui Bogdan Toader, au hotărât extinderea traseelor TCE și în zonele limitrofe Ploieștiului, după ce în mai multe localiăți învecinate municipiului capitală de județ nu mai este asigurat transportul cu firme private.
Robert Nica, primarul comunei Lipănești, a anunțat că îi va da în judecată pe consilierii locali care au votat împotriva unui proiect ce presupune construirea unei gradinițe în localitate din fonduri europene. În strategia de dezvoltare a comunei se regăsește și un proiect de construcție a unei grădinițe care să funcționeze cu program prelungit.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova operaționalizează prevederile Ordonanței Guvernului nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Municipalitatea ploieșteană a semnat, luni, contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate referitor la viitorul spital municipal, firma câștigătoare a licitației având un termen de 45 de zile pentru realizarea documentației.
Din cauza restricțiilor constituționale și a sărbatorilor legale, alegerile parlamentare nu pot avea loc în acest an, consideră Conferențiar univ. dr. Mihai Cristian Apostolache, Director al Centrului de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative din cadrul UPG Ploiești.