- Primarul Volosevici convoacă astăzi, 14 ianuarie 2022, o nouă ședință extraordinară a CL Ploiești, cu scopul de a prelungi contractul derulat cu operatorul Apa Nova. Contractul expiră în 2025, iar primarul se grăbește.
- Edilul-șef afirmă că urgența este motivată de riscul pierderii unor investiții. Tema este una falsă și este indusă prin diverse canale de comunicare cu jumătățile de adevăr care convin.
- Mai mult, după ședința din decembrie, în care consilierii au amânat decizia, șefa Serviciului Juridic-Contencios, Contracte din Primăria Ploiești a fost schimbată din funcție, printr-o dispoziție datată cu 3 ianuarie, imediat după vacanță. Potrivit surselor APH, primarul ar fi dorit să o mute și la alt serviciu din primărie, însă s-ar fi răzgândit în ultimă instanță - Documentare aici: APH SPECIAL: Primarul insistă cu prelungirea contractului APA NOVA într-o nouă ședință. RAPOARTELE DE SPECIALITATE DEMOLEAZĂ PROIECTUL
- redactia@actualitateaprahoveana.ro
În actul adițional pe care îl promovează edilul-șef al UAT Ploiești, tariful la apă se va dubla, pentru a susține costurile investiționale de extindere a rețelei. Cu alte cuvinte, ploieștenii plătesc extinderea din diferența de tarif. De ce nu s-a apelat la fonduri nerambursabile sau de ce nu s-a depus o simplă cerere pentru accesarea de fonduri prin programul național Anghel Saligny, unde Primăria avea GARANTATĂ o sumă pentru investiție – iată doar o întrebare rămasă fără un răspuns oficial. Actul adițional de prelungire care poartă numărul 4 la contractul semnat în anul 2000 mărește perioada contractuală cu încă zece ani, din 2025 până în 2035, și conține o multitudine de semne de întrebare la care autoritatea ploieșteană nu s-a sinchisit să răspundă.
Scopul
Încercăm să conturăm o platformă de dialog la care am invitat să participe toți factorii implicați: Primăria Ploiești, operatorul Apa Nova, consilierii municipali, ploieștenii. Decizia de prelungire trebuie să fie una în acord cu legea, dar și cu standardele de costuri încadrate în media tarifară general-acceptată în piața de profil. Documentul final trebuie să reprezinte interesele municipiului, dar și pe cetățenii care sunt plătitorii și beneficiarii finali ai investițiilor.
Pe același subiect:
APH SPECIAL. Analizăm ACTUL ADIȚIONAL APA NOVA, CIFRELE din spatele declarațiilor (3)