- Scris de Anca Visan
O modificare legislativă adoptată recent dă peste cap calculele politice în Consiliul Local Ploieşti, forul legislativ al municipiului. Cei doi viceprimari ai Ploieştiului au refuzat să participe la vot, la cea mai recentă şedinţă, derulată în această săptămână, temându-se că s-ar putea afla într-o situaţie de incompatibilitate generată tocmai de noile prevederi în domeniu.
Deputatul PMP de Prahova Cătălina Bozianu i-a adresat ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, o întrebare referitoare la situația indemnizațiilor de însoțitor pentru persoanele cu handicap.
Directorul Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti, Donald Constantin, anunţă că a depus o plângere penală, după ce, potrivit spuselor sale, i-ar fi fost accesate în mod ilegal datele de pe telefonul mobil, iar anumite capturi de ecran au fost folosite într-un articol defăimător publicat recent la adresa sa.
Partidul Mișcarea Populară și-a anunțat candidatul și pentru comuna Dumbrava, una dintre cele trei localități din Prahova unde formațiunea are reprezentant la locale parțiale de pe 11 iunie 2017.
Pe data de 11 iunie sunt programate alegeri anticipate în patru localităţi din Prahova rămase fără primari de la începutul acestui mandat, fie pentru că edilii au renunţat din proprie iniţiativă la funcţii sau au fost obligaţi s-o facă, fie în urma decesului foştilor primari. PMP Prahova şi-a prezentat candidaţii pentru alegerile locale din Buşteni şi Băicoi, reprezentanţii formaţiunii politice arătându-se optimişti cu privire la şansele acestora în competiţia electorală.
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a participat vineri, la Sinaia, la şedinţa Colegiului Naţional al PMP dedicată pregătirii alegerilor locale anticipate din data de 11 iunie, afirmând că îşi doreşte un rezultat electoral mai bun decât cel din 2016. Fostul şef al statului a discutat şi despre scandalul privind presupusa fraudare a alegerilor prezidenţiale câştigate de el în 2009, afirmând că, în viziunea sa, România are probleme mai grave decât "ce făceau patru beţivani în noaptea alegerilor", cu trimitere la întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea la care ar fi participat şefa DNA şi adjunctul de la SRI.
Antonela Aldea, reprezentanta Partidului Mișcarea Populară și-a depus duminică dosarul de candidatură pentru primăria orașului Băicoi, fiind însoțită la Biroul Electoral de Cătălina Bozianu, deputat și președintele PMP-Prahova, de prim-vicepreședintele Irinel Costache și de alți colegi din echipa PMP (Claudia Sălceanu, Elena Stătescu ,Gabriela Șerban ,Bogdan Hodorog,Nicolae Măruntu).
Luna viitoare au loc alegeri anticipate în patru localităţi din Prahova care au rămas, de la începutul acestui mandat, fără primari. Astfel, pe 11 iunie sunt aşteptaţi la urna 29.000 de prahoveni cu drept de vot, în oraşele Buşteni şi Băicoi şi comunele Dumbrava şi Balta Doamnei.