Senatorul Andrei Volosevici a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj dur la adresa Robertei Anastase, după ce fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor a declarat la o emisiune de la Wyl TV că are o relaţie rece cu el. Printre mai multe acuzaţii la adresa preşedintei PDL Prahova, Andrei Volosevici ridică semne de întrebare asupra ultimelor alegeri locale, în care, spune fostul primar, voturile ar fi fost numărate premeditat în defavoarea sa, cu sprijinul Robertei Anastase. „Am înţeles şi cum este posibil să pierzi o campanie în care oamenii votează într-un fel, dar rezultatele sunt numărate în direcţia opusă, iar primul gest pe care îl face buna ta prietenă, preşedinte al organizaţiei, este acela de a pune mâna pe telefon să fie prima care îl felicită pe noul primar", declară actualul senator Andrei Volosevici, fost primar al municipiului Ploieşti.