- Scris de Irina Sima
Preşedintele PSD Prahova, Mircea Cosma, a fost ales sâmbătă în funcţia de vicepreşedinte regional al PSD pentru regiunea Sud, cu peste 380 de voturi, în a doua zi a Congresului PSD. Mircea Cosma a devenit astfel unul dintre cei opt vicepreşedinţi regionali aleşi la nivel naţional, conform structurii de organizare a actualelor regiuni de dezvoltare, în urma modificărilor aduse Statutului PSD.
Democrat-liberalii şi-au ales, sâmbătă, cei 16 vicepreşedinţi ai partidului, printre aceştia aflându-se Raluca Turcan, Roberta Anastase, Radu F. Alexandru, Ioan Oltean, Cezar Preda, Sulfina Barbu, Alexandru Nazare, Alin Tişe.
Deputatul Roberta Anastase a reacţionat, prin intermediul unui comunicat de presă, la ultimele informaţii legate de raportul Corpului de Control al primului-ministru, precizând că nu a avut nici un rol în deciziile luate în cadrul CONPET şi în angajarea tatălui său în cadrul societăţii de stat.
Invitată la Ploieşti, în cadrul alegerilor organizate la PSD Prahova, Rovana Plumb, ministrul Mediului şi a Schimbărilor Climatice şi-a exprimat convingerea că USL va rezista atâta timp cât este nevoie de stabilitate politică şi economică în România. „Nu există nici un fel de discuţii între partidele alianţei aflate la guvernare", a declarat ministrul Mediului.
Fostul deputat de Prahova Adriana Săftoiu a acceptat oferta liderului PDL, Vasile Blaga, de a deveni noul purtător de cuvânt al partidului. Adriana Săftoiu a ocupat funcţia de consilier prezidenţial în primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu.
Chestionat în legătură cu absenţa fostului premier Adrian Năstase de la conferinţa de alegeri a PSD Prahova, Mircea Cosma, preşedintele filialei judeţene a partidului, a declarat că decizia i-a aparţinut fostului premier şi deputat de Prahova: „Ar fi fost frumos să vină, dar traversează o perioadă de refacere, fără tumult politic, cu familia, ceea ce noi am respectat", a declarat Mircea Cosma.
Aşa cum anunţam într-un material anterior, la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL organizat sâmbătă, 6 aprilie, Roberta Anastase, liderul PDL Prahova a fost aleasă în structurile naţionale de conducere ale partidului, în funcţia de vicepreşedinte. Anastase nu este singurul politician prahovean care s-a bucurat de votul delegaţilor prezenţi la CNC, deputatul George Ionescu fiind, şi acesta, ales în funcţia de secretar regional, pentru zona Muntenia, funcţie din care va coordona activitatea mai multor filiale judeţene ale partidului.
Senatorul prahovean Georgică Severin a atras atenţia delegaţilor prezenţi la conferinţa alegerilor din PSD Prahova că, la alegerile europarlamentare, alianţa USL nu va mai funcţiona, PSD, ca şi celelalte partide, participând cu candidaţi proprii, pe liste separate de PNL. În acest spirit, Severin le-a amintit social-democraţilor că vor lupta şi împotriva liberalilor, cu care sunt colegi în USL.