- Scris de Cristina Marinescu
Trei câmpineni sunt cercetați de ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IJP Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul se apropie de 2,5 milioane de lei.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
A încercat să obțină niște bani, promițând că poate interveni pe lângă funcționari și procurori, dar s-a ales cu un control judiciar și se află, acum, în atenția organelor de anchetă, care o cercetează pentru trafic de influență. Este cazul unei prahovence ajunse în această situație în urma unui denunț depus la DGA chiar de cea pentru care ar fi spus că va interveni la ANAF și Parchet.
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a deschis un dosar penal, după ce într-o comună din judeţ au fost găsite cadavrele a cinci porci mistreţi, care fuseseră otrăviţi. Autorităţile fac cercetări cu privire la infracţiunea de braconaj, încercând să găsească autorul şi, totodată, să afle şi cum acesta a făcut rost de insecticidul Furadan, folosit la otrăvirea animalelor sălbatice, substanţă interzisă de aproape zece ani în România.
La mai bine de un an de când Prefectura Prahova a început să testeze tot felul de soluții pentru eliminarea aglomerației de la Serviciul Înmatriculări și Permise Auto, autoritățile par să fi găsit varianta câștigătoare. Programările se fac exclusiv on-line, astfel încât coada din fața sediului de pe Vasile Lupu a dispărut.
Un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani şi în care se afla şi un copil în vârstă de doi ani şi jumătate a căzut într-o râpă, luni, la Sinaia. La faţa locului a ajuns un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, care a preluat victimele. Din fericire, atât şoferul cât şi copilul care era pasager în maşină au scăpat doar cu sperietura.
Autorităţile de mediu din Prahova au efectuat, din 2015 până în prezent, zeci de controale, anunţate sau nu, la rafinăriile din judeţ, inclusiv în urma numeroaselor sesizări venite din partea cetăţenilor cu privire la mirosurile neplăcute resimţite în aer. Chiar dacă au fost aplicate amenzi consistente, problemele nu par să se fi rezolvat în totalitate, în condiţiile în care continuă să se înregistreze niveluri ridicate ale emisiilor nocive.