- Scris de Cristina Marinescu
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 188 de voturi „pentru", 28 de voturi „împotrivă şi 47 de abţineri, proiectul de lege privind salarizarea personalului bugetar.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Poliţia Română, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, a continuat, în primele patru luni ale anului, acţiunile pentru combaterea fraudelor specifice achiziţiilor publice din administraţia publică, informează IGPR, anunțând că în acest interval au fost instrumentate peste 1.200 de dosare penale, iar valoarea prejudiciilor recuperate depășește 9.500.000 de lei.
Intervenţie ciudată, dacă nu chiar hilară la Eforie Nord! Un bărbat din Băicoi, aflat în vacanță pe litoral, a anunțat la 112 că o persoană care a ieșit în larg are probleme. La fața locului, echipajele de urgență au constatat că presupusa victimă era, de fapt... un scafandru.
Analizele efectuate de inspectorii DSP au demonstrat urmările folosirii tractorului de la salubritate pentru transportul incubatoarelor de la Maternitatea din Fălticeni. Bacterii periculoase au fost descoperite în spital, înainte ca acesta să fie deschis.
Muncitorii parcă s-au mai mobilizat, de la vizita de acum câteva săptămâni, a ministrului Transporturilor, pe şantierul rămas pe autostrada A3 București - Ploiești, dar tot ar mai fi loc de mia bine, au concluzionat autoritățile, în urma celor mai noi verificări.