- Scris de Ioana POPA
Exercițiul este programat să se desfășoare astăzi, în intervalul 10.00 - 11.00, în tot județul, în paralele cu acțiuni similare derulate la nivel național, în prima zi de miercuri a fiecărei luni.
Salvatorii intervin din nou pe Jepii Mici. De această dată salvamontiștii sunt cei care intervin, la apelul unor turiști din București, după ce azi-noapte, doi bărbați au cerut ajutorul jandarmilor, temându-se să mai coboare singuri din cauza unui urs întâlnit pe traseu (VEZI DETALII).
Ministerul român al Afacerilor Externe a lansat un avertisment pentru românii care se întorc, marți, din minivacanța de 1 Mai petrecută peste hotare, în Bulgaria, Grecia sau Turcia. Prin punctul de frontieră Giurgiu - Ruse este de așteptat să treacă mii de mașini, în doar câteva ore, iar achitarea taxei de pod va îngreuna circulația.
Primul concurent calificat în finala "Românii au talent", după votul publicului din prima semifinală, este Cesima Nechifor, o tânără din Ploiești nevoită să renunțe la gimnastică și care a reușit să impresioneze juriul și publicul emisiunii, după ce în această etapă fusese trimisă rapid, printr-un "golden buzz".