- Scris de Ioana POPA
O publicație locală dezvăluia, în urmă cu câteva zile, un incident petrecut acum un an și jumătate care a afectat zeci de bancomate ale Raiffeisen Bank, din mai multe orașe din România. O reacție din partea reprezentanților băncii a apărut abia acum.
Mai multe alerte de inundații, valabile până miercuri, la ora 22.00, au fost emise de hidrologi, în condițiile în care și ANM a anunțat o informare meteo de ploi și vijelii (
Alexandru Ștefan Rusu, bărbatul anchetat pentru comiterea unei crime, în februarie 2017, în Ploiești, și-a aflat sentința definitivă. Curtea de Apel Ploiești a sporit pedeapsa stabilită pe fond, de Tribunalul Prahova, găsindu-l pe individ vinovat de omor, dar și de tentativă de omor, asupra fiului femeii ucise, un băiat de 12 ani pe care l-a rănit când acesta a încercat să-și apere mama.
Poliția Prahova a emis alerte cu privire la trei persoane date dispărute, în acest weekend, în Ploiești, Comarnic și Mizil. Printre acestea se află și o adolescentă de 15 ani.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o informare care anunță ploi abundente și chiar vijelii, până miercuri dimineață.
Descoperire îngrozitoare, vineri dimineață, în apropierea orașului Urlați. Cadavrul unui bărbat, deocamdată neidentificat, a fost găsit zăcând pe un câmp din zonă.
Sindicaliștii din domeniul sănătății au decis să declanșeze greva general. Ei sunt nemulțumiți că deși salariile au crescut, nu sunt pe măsura speranţelor medicilor şi asistenţilor medicali. Sindicaliştii, care au avut luni o ședință, vor declanșa greva generală din cauza regulamentului de sporuri şi a legii salarizării, potrivit unor informații Digi24.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ va acorda asistență juridică cadrelor didactice implicate, la începutul acestei săptămâni, în boicotarea unei probe a simulării Evaluării Naționale, în cazul în care se vor lua măsuri împotriva acestor profesori.