- Scris de Paul Dumitrescu
Profesorii vor primi salariile, în luna ianuarie, cu întârziere. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) susţin că salariile pe luna ianuarie vor ajunge la profesori cu o întârziere de aproximativ o săptămână, din cauza unui ordin al Ministerului Finanţelor privind noile măsuri fiscal-bugetare, care a fost emis în decembrie şi pus în aplicare din ianuarie.
Lia Maria Voicu, directorul Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, a fost trimisă în judecată în anul 2012 pentru neglijenţă în serviciu, în cazul furtului mai multor capace din aur ale unor ceasuri de colecţie. Lia Maria Voicu şi-a înaintat demisia din funcţia de conducere a instituţiei, în locul său fiind numit director interimar arheologul Marinela Peneş, director adjunct al muzeului.
Potrivit poliţiştilor, autoturismul Mercedes condus de fostul portar Silviu Lung circula pe contrasens, într-o curbă, în momentul în care s-a produs accidentul în urma căruia şoferul celeilalte maşini implicate, un Renault Clio, a decedat. "Pe fondul vizibilităţii reduse sau pe fondul vitezei, încă nu s-a decis, unul dintre şoferi a intrat pe contrasens unde se află şi o curbă, şi o linie continuă.
Potrivit Codului Muncii, în 2014 sunt prevăzute 12 sărbători legale. Din păcate pentru cei care vor să se relaxeze acasă, doar o parte dintre ele cad în timpul săptămânii de lucru.
Miercuri, 8 ianuarie 2014, conducerea Consiliului Judeţean Prahova a inspectat stadiul lucrărilor de la noua clădire a Arhivei Administraţeiei Publice, care se va ridica în Parcul Industrial Ploieşti.
Un accident în care au fost implicate două autoturisme a avut loc miercuri seara, pe DN1, în zona Movila Vulpii. Cinci persoane au fost rănite în urma evenimentului, poliţiştii fiind nevoiţi să devieze traficul de pe DN1 spre zona Păuleşti-Băicoi. Sursa: IPJ Prahova
Angajatul Aeroportului Sibiu, care a încetat din viaţă luni, nu avea gripă, arată diagnosticul stabilit de medicii legişti. Decesul a fost cauzat de tromboembolie pulmonară şi pneumonie acută interstiţială, pe fondul altor afecţiuni, informează Ministerul Sănătăţii.
Şoc la Puchenii Mari! De fapt... electroşoc! O femeie a reclamat la Poliţie faptul că, în timp ce se afla pe marginea DN1, un bărbat a curentat-o cu un dispozitiv electroşoc, după care victima şi-a pierdut cunoştinţa. Poliţiştii de la secţia din localitate l-au indentificat pe agresor, i-au confiscat aparatul şi i-au întomit dosar penal.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia, director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea în formă calificată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.