- Scris de Paul Dumitrescu
Conducerea SC Hale şi Pieţe Ploieşti a dispus mutarea căsuţelor din lemn de pe aleile Parcului „Toma Socolescu" situat în imediata apropiere a Halelor Centrale.
Părinţii care au realizat venituri impozitabile timp de 12 luni în ultimii doi ani anteriori naşterii copilului ar putea să beneficieze, începând cu 1 ianuarie 2015, de indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, potrivit unei iniţiative legislative adoptate, cu amendamente, de Senat.
Peste 7.000 de membri ai Sindicatului „Şcoala Prahovei" au intrat, de luni dimineaţă, în grevă de avertisment, până miercuri, 9 octombrie. Cadre didactice, cadre nedidactice şi personal auxiliar din şcolile prahovene au luat decizia de a demara acţiunile de protest purtând banderole albe pe braţ în timpul cursurilor.
Un seism de medie sau mare intensitate s-ar putea produce oricând. În timp ce, în alte ţări, populaţia şi mai ales copiii sunt învăţaţi încă de la cele mai fragede vârste să se comporte corect în cazul unui astfel de eveniment, în România, prea puţine persoane cunosc paşii care le-ar salva viaţa. Iată ce trebuie să ştim, în cazul unui seism.
În perioada 01 octombrie 2013 - 30 noiembrie 2013, la nivelul tuturor unităţilor de detenţie din sistemul penitenciar se desfăşoară o campanie de informare antidrog adresată persoanelor private de libertate, în baza protocolului de colaborare încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Agenţia Naţională Antidrog, informează Penitenciarul Târgşor într-un comunicat trimis presei.