Angajații Palatului Copiilor Ploiești se opun intenției Ministerului Educației de a trece în administrarea consiliilor locale a tuturor instituțiilor de acest gen din țară.
„Eliminarea acestor instituții de sub tutela Ministerului Educației, în contextul absenței unei metodologii clare de tranziție a competențelor administrative și scocio-profesionale, se pare că va conduce treptat la dispariția unui sector întreg de învățământ – cel extrașcolar”.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat în SEAP anunțul de licitație pentru atribuirea contractului de lucrări (proiectare și execuție), ce vizează modernizarea DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia.
Obiectivul are o lungime de aproximativ 58,86 km, o valoare estimată de 1.178.807.145,14 lei, iar contractul este finanțat prin fonduri europene nerambursabile.
Pompierii militari au fost solicitați să intervină, miercuri după-amiază, la două incendii de vegetație uscată care au izbucnit în Boldești Scăeni și în satul Poienarii Rali, din comuna Poienarii Burchii.
La incendiul de la Poienarii Rali forțele au fost suplimentate având în vedere că incendiul se manifestă de o parte și de alta a căii ferate.