Hotărârea Consiliului Local Ploiești privind aprobarea raportului privind construirea unui viitor spital municipal, raport prezentat inițial ca fiind „studiu de prefezabilitate”, a fost atacată de Prefectura Prahova.
Grupul consilierilor PNL Ploiești a reacționat, considerând „subiectivă intervenția Instituției Prefectului Prahova”.
14 percheziții au fost derulate, miercuri dimineață, de polițiștii Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe din cadrul Poliției Municipiului Ploiești.
Descinderile au avut loc la adrese din Ploiești, Valea Călugărească, Berceni și Târgșoru Vechi.
O nouă serie de alerte meteo a fost emisă miercuri dimineață, de ANM.
Avertizările se referă la o nouă zi cu temperaturi sufocante și disconfort termic accentuat, dar și la riscul ca, după-amiază, în mai multe județe, inclusiv cele afectate de caniculă, să se producă furtuni puternice.
Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din București efectuează, în această dimineață, trei percheziții, în Capitală, în Prahova și în Ilfov.
Dosarul se referă la un prejudiciu de 13,5 milioane de euro produs prin evaziune fiscală.
Hotărârea Consiliului Local Ploiești privind aprobarea raportului privind construirea unui viitor spital municipal, raport prezentat initial ca fiind „studiu de prefezabilitate”, a fost atacată de Prefectura Prahova.
Primarul Andrei Volosevici a criticat votul consilierilor locali, invocând „lupte politice absurde”.