Ca urmare a avertizării meteo emise în această dimineață de ANM, și hidrologii au transmis propria atenționare, care vizează bazinele hidrografice din județele în care, în următoarele ore, sunt anunțate ploi torențiale
Până la ora 24.00 este valabil un cod galben de inundații, din cauza riscului de producere a unor scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie și viituri rapide.
Inspectorii ANAF vor verifica în principal veniturile a 561.000 de mii de români, respectiv cheltuielile acestora și achizițiile de mașini, apartamente, ori case.
Verificările încep la 1 iulie și sunt avute în vedere, pentru început, în jur de 215 persoane.
Patru intervenții Salvamont soluționate cu suport aero asigurat de elicopterele SMURD-IGAV au avut loc sâmbătă, la nivel național.
Cea mai grea operațiune s-a derulat în Bistrița, unde o persoană a murit, iar alte trei au avut nevoie de salvatorii montani pentru a fi evacuate din Munții Rodnei.