Tarifele la Parcul Memorial „Constantin Stere” de la Bucov vor fi majorate, potrivit unui proiect aflat, marți, pe ordinea de zi a Consiliului Local Ploiești.
Tariful propus pentru intrarea la Grădina Zoologică este de 8 lei pentru copiii cu vârsta de 5 - 14 ani, 15 lei pentru copiii cu vârsta mai mare de 14 ani și pentru adulți, în timp ce taxa de parcare propusă este 12 lei/auto/zi.
Pentru capturarea câinilor din afara localităților se propune o taxă de 350 de lei/exemplar.
Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești trece la un nou sistem de informare a contribuabililor.
Ploieștenii vor fi informați prin SMS cu privire la datoriile pe care le au la bugetul local, mai ales în cazul în care se impune instituirea de titluri executorii.
Aleșii locali ploieșteni vor supune dezbaterii, în ședința de marți, un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a studiului de fezabilitate pentru un obiectiv care ar urma să fie construit în Parcul “Constantin Stere” de la Bucov.
Investiția de peste 45.000 de euro, cu tot cu TVA, se referă la realizarea unui grup sanitar în zona “Plajă”.
Consiliul Județean Prahova se va asocia cu localitățile Cerașu, Plopu și Râfov, în vederea sprijinirii autorităților locale pentru derularea unor investiții.
Suma totală prevăzută pentru aceste parteneriate este de 625.000 de lei.
Consilierii locali ploieșteni vor discuta, în ședința de marți după-amiază, varianta ca patinoarul de la Sala Sporturilor să fie dat în administrare Clubului Sportiv Municipal Ploiești.
Primăria Ploiești a redobândit obiectivul în 2021, după ani în șir de neînțelegeri și litigii cu societatea care îl primise în concesiune în 2003.