- Scris de Anca Visan
Autorităţile ploieştene au depus sau urmează să depună în următoarele săptămâni proiecte europene cu o valoare totală de peste 191 de milioane de euro, majoritatea în cadrul unei axe de finanţare dedicate mobilităţii urbane. Autorităţile spun că există o listă de priorităţi şi una de rezerve, însă sunt şanse ca şi cele din urmă să primească finanţare, în condiţiile în care concurenţa nu este foarte mare, până la 31 decembrie existând puţine proiecte la nivel naţional pe această axă. Termenul de depunere a cererilor a fost mutat în martie.