Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a declarat luni, 25 iulie, că marca și sigla echipei Petrolul Ploiești vor fi cedate celui mai serios proiect de relansare al echipei de fotbal. „Există mai multe proiecte, însă Consiliul Local Ploiești trebuie să susțină cea mai serioasă variantă", a declarat Adrian Dobre.
Uniunea Suporterilor Petroliști a anunțat că va solicita, luni, la AJF Prahova, înscrierea echipei pe care o susțin în Liga A Prahova. Înscrierea formației care se va numi AS Uniunea Suporterilor Petroliști se va face în baza Certificatului de Identitate Sportivă care a aparținut Petrosport. Al doilea proiect este susținut de fostele glorii ale echipei, intitulat Petrolul 52.