- Scris de Paul Dumitrescu
Astăzi, 20 ianuarie, este cea mai tristă zi din an. Cel puţin aşa susţine un psiholog britanic care, în urma unui calcul matematic elaborat, a ajuns la concluzia că a treia zi de luni dintr-un an este cea mai tristă zi din tot anul. De vină pentru starea de tristeţe care aparent ne cuprinde fără un motiv anume ar fi facturile care sosesc după sărbătorile de Crăciun, frigul, incapacitatea de a munci eficient, dar şi gândul că până la următorul salariu mai este multă vreme.
Sfântul Eftimie cel Mare a trăit în secolul al IV lea, pe vremea împăratului Gratian. S-a născut în Melitina (Armenia). Numele său înseamnă în limba greacă "voie bună". La vârsta de 29 de ani ajunge la Ierusalim. Aici a săvârşit nenumărate minuni: a hrănit 400 de călători, în timp ce nu avea pâine nici pentru zece persoane; a deschis porţile cerului, tămăduind pământul de nerodire şi a făcut posibil, cu rugăciunea lui, ca multe femei sterpe să aibă copii.
Cea mai importantă diferenţă dintre viaţa de acum 150 de ani şi cea de acum nu este arma nucleară, avionul sau internetul, ci speranţa de viaţă. Pe atunci, omul de rând trăia în medie până la 35 - 40 de ani, acum însă, în România, speranţa de viaţă a femeilor este de 78,2 ani, iar cea a bărbaţilor este de 71 de ani (potrivit ertostat).
Cu siguranţă ai vise ce se repetă şi nu de puţine ori te-ai întrebat ce semnificaţii au acestea. În plus, visele sunt mesajele subconştientului către noi, mesaje pe care trebuie să le desluşim. Iată cum să interpretezi cele mai comune vise.
De cele mai multe ori, Patrick Jane trece peste orice fel de regulă şi ignoră complet protocolul, tocmai pentru a duce investigaţia la bun sfârşit. Într-o anumită perioadă însă, el chiar a pretins că are abilităţi paranormale, fapt care i-a şi adus o doză considerabilă de celebritate. Din nefericire pentru el, asta i-a atras inclusiv atenţia unui criminal în serie, care i-a ucis soţia şi copilul...
O supă-cremă densă şi săţioasă, extrem de aromată şi uşor de făcut! Cu o bază de fasole albă, supa este aromată de ciupercile coapte cu mirodenii şi rezultatul este pe cât de savuros, pe atât de neaşteptat.
În ziua de 17 ianuarie a anului 1871 se năştea Nicolae Iorga, istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor și politician român (d. 1940).
Frittata este varianta italiană a omletei, îmbogăţită cu diverse ingredient: paste, diverse tipuri de carne, brânzeturi, legume sau chiar fructe de mare. Se poate servi caldă, pe post de gustare, sau rece tăiată felii, pe post de aperitiv.
În al II-lea Război Mondial, un tănăr luptă cu timpul pentru a sparge un cod inamic şi pentru a dezlega misterul ce o înconjoară pe femeia iubită.
Un tânăr profesor de limba engleză, repartizat la o şcoală pentru elevi cu nevoi speciale, se trezeşte în faţa unei clase de adolescenţi greu de stăpânit, pe care încearcă să şi-i apropie împărtăşind cu ei pasiunea pentru alergarea în aer liber.
Dacă nu ai idee ce să mănânci la masa de prânz, ia în considerare această idee! O salată săţioasă cu sardine şi tofu afumat, alături de verdeţuri şi legume proaspete.