- Scris de Anca Visan
Peste 15.000 de copii, părinţi şi bunici au participat, weekend-ul trecut (19-21 mai) la evenimentele marca Bucurie în Mişcare, organizate la Ploieşti, în Parcul Tineretului; la Râmnicu Vâlcea, în Parcul Zăvoi; la Făgăraș în Baza Sportivă Municipală şi la Deva, în Piața Unirii.
Arestat în urmă cu două luni în Serbia după ce a fost prins cu acte false, fostul parlamentar Sebastian Ghiță va fi eliberat sub control judiciar cu interdicția de a părăsi Serbia, contra unei cauțiuni în cuantum de 200.000 de euro.
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, modificarea și completarea cadrului general de organizare și funcționare a sistemului de inspecție tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, adaptând prevederile la nivel național la cele mai noi reglementări europene în domeniu.
Hidrologii au emis, vineri, cod galben de inundații pentru mai multe râuri din zona Carpaților Meridionali și de Curbură.
Omul de afaceri Vlad Constantin, zis și Șomeru, cunoscut la nivel național odată cu declanșarea scandalului în care este implicat fostul procuror DNA, Mircea Negulescu, a reacționat printr-un limbaj agresiv și licențios la apariția unui articol publicat de
Meteorologii au actualizat informarea meteo și avertizează că, până sâmbătă seară, sunt așteptate furtuni puternice și chiar fenomene care pot deveni periculoase.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunțat că și la nivel național au fost luate măsuri, ca urmare a creșterii riscului de atac terorist, în urma atentatului de la Manchester.
Persoanele înregistrate ca șomeri, care și-au găsit loc de muncă din ianuarie încoace, la distanță de localitatea de domiciliu, pot aplica, de acum, pentru a beneficia de prima de relocare a cărei valoare poate ajunge până la 900 de lei/lună.
Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești a lansat o campanie de informare a cetățenilor, pe tema demersurilor care trebuie făcut în momentul achiziționării unui autoturism. Inițiativa este motivată de situațiile întâlnite tot mai des în practică.