- Scris de Cristina Marinescu
Absolvenții au dreptul la indemnizație de șomaj dacă, după încheierea cursurilor, nu aleg să-și continue studiile și nici nu își găsesc un loc de muncă. Sprijinul plătit de stat, care reprezintă 50% din indicatorul social de referință, se acordă timp de șase luni, însă numai celor care se înregistrează la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, în termen de 60 de zile de la absolvirea liceului.
Copiii înscriși la grădiniță, care vor rămâne în învățământul preșcolar și în anul 2017 - 2018, trebuie reînscriși, pentru a li se rezerva un loc în unitatea de învățământ. Solicitările se depun începând de luni, 8 mai. Micuții care intră prima dată la grădiniță în această toamnă trebuie înscriși începând din 22 mai.
12 persoane au fost implicate, sâmbătă dimineață, la Balta Doamnei, într-un accident produs între un microbuz, în care se aflau 10 persoane, și o autoutilitară.
Termenul până la care persoanele care dețin construcții și amenajări ce funcționează fără autorizație de securitate la incendiu trebuie să obțină acest document expiră la 30 iunie, au avertizat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență.
Un caz nou de rujeolă a fost confirmat, în această săptămână, în județul Prahova, conform informațiilor publicate vineri de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Este al doilea de la declanșarea epidemiei, după cel apărut în toamna anului trecut.
Duminică, de la ora 16.00, o nouă alertă meteo intră în vigoare, pentru toate regiunile țării.
Încercarea unui prahovean de a repara un autovehicul s-a terminat rău. Mașina a căzut peste el.
Accident, sâmbătă, în jurul orei 11.00, pe strada Orizontului din municipiul Câmpina.
O persoană și-a pierdut viața, vineri dimineață, în urma unui accident care a avut loc, în jurul orei 5.00, pe DN 72, în zona Parcului Industrial Ploiești.