- Scris de Paul Dumitrescu
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a redactat motivarea deciziei prin care Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, în dosarul manifestărilor organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului.
Din cauza infracționalității cibernetice în continuă creștere, Serviciul Român de Informaţii vrea dreptul de a percheziţiona, fără mandat, calculatoarele tuturor utilizatorilor din România și să impună „înmatricularea" tuturor dispozitivelor care accesează internetul.
Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Prahova a publicat noile liste cu locurile de muncă promovate de către angajatorii din zonele Ploiești, Câmpina și Vălenii de Munte.
Accidentul feroviar a avut loc miercuri, în jurul orei 18.00, când un bărbat a fost acroșat de o locomotivă, în timp ce traversa liniile de cale ferată la Gara de Vest Ploiești.
Încă de la corectarea primelor lucrări, profesorii s-au mirat de năzbâtiile pe care le-au scris elevii la proba de Limba română a examenului de Evaluare Națională. Iată câteva dintre perle.
După atenționările meteorologilor privind manifestarea unor fenomene extreme și în nordul Prahovei, unde a fost instituit cod galben de furtună, Prefectura județului a emis o avertizare către toate primăriile din zonă.
UPDATE: POtrivit IJP Prahova, în jurul orei 10.30 traficul a fost reluat în condiții normale.