- Scris de Paul Dumitrescu
Cazul reţinerii lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a ajuns, aşa cum era de aşteptat, şi în presa străină. Potrivit jurnaliștilor din întreaga lume, justiţia din România face obiectul unei monitorizări speciale a Uniunii Europene, în materie de combatere a corupţiei.
Luni, 23.06.2014, ora 15.00, Sala Europa, Palatul Administrativ are loc sedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Prahova. Printre proiectele aflate pe ordinea de zi se numără cele privind încetarea raportului de serviciu al lui Bocioacă Alexandru Ion din funcţia publică de conducere de director executiv la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova și înlocuirea acestuia cu Călin Viorel, cel care va fi promovat temporar și detașat de la Casa Județeană de Pensii Prahova, pentru o perioadă de 6 luni.
Președintele țării, Traian Băsescu, a declarat, joi, că nu a intervenit în justiție și nici nu va interveni pentru fratele său care „și-a ales un anturaj nepotrivit”. Iată declarațiile.
Deşi Judeţul Prahova nu se află sub incidenţa Codului Galben de ploi abundente şi vijelii în sudul ţării, emis de Administraţia Naţională de Meteorologie, precipitaţiile din ultimele două zile creează deja probleme în localităţile din nordul judeţului.
Cinci tineri au fost reţinuţi peste noapte
Curtea de Apel București a dat câștig de cauză mai multor bolnavi care au dat statul român în judecată pentru neactualizarea listei de medicamente compensate și au cerut acordarea cât mai rapidă a tratamentului gratuit de ultimă generație la care nu aveau acces tocmai pentru că listele nu au fost actualizate.
Şase locuinţe ale unor suspecţi din judeţul Dâmboviţa, au fost percheziţionate, în această dimineaţă, de poliţiştii din Cocorăştii Colţ, Prahova. Oamenii legii au descins la membrii unei grupări specializate în furturi din locuinţe.
O propunere legislativă care prevede înlocuirea Programului „Cornul și laptele" cu o masă caldă a fost adoptată tacit de Senat. Propunerea va ajunge la Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz.
Lotul Feminin de Spadă al României va sosi astăzi, 19 iunie, la Buşteni. Mai exact, Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Maria Udre, vor sosi în orasul-statiune de la poalele Bucegilor, împreună cu cei doi antrenori - Octavian Zidaru şi George Epurescu.