- Scris de Lucian Răducanu
Poliția Locală Ploiești, prin consilierii Serviciului Disciplină în Construcții-Afișaj Stradal, Protecția Mediului și Control Comercial, a desfășurat în cursul zilei de marți, 18 septembrie 2012, activități de notificare a proprietarilor autovehiculelor expuse spre vânzare pe domeniul public.
Acestora li s-a adus la cunoștință că, în termen de 48 de ore de la înștiințare, au obligația de a lua măsurile necesare pentru mutarea autovehiculului pe un teren privat sau de îndepărtare a afișelor, însemnelor ori a altor înscrisuri care privesc intenția de vânzare sau închiriere a mașinii.
În caz contrar, proprietarii autovehiculelor expuse spre vânzare pe domeniul public riscă să fie sancționați - conform prevederilor H.C.L. nr. 7/2009, unde se menționează la art. 6., pct.1: ” expunerea spre vânzare/închiriere a vehiculelor pe raza Municipiului Ploiești se efectuează de către persoane fizice și juridice doar în spații special amenajate și autorizate, în condițiile legii (târguri auto, showroom-uri,etc.) ” - cu amendă contraventională cuprinsă între 1000-2500 lei (pers.juridice) și între 500-1500 lei (pers. fizice), urmând ca autoturismul să fie ridicat de pe domeniul public, conform H.C.L. nr. 96/2009, cu achitarea taxelor legale.
Astfel, au fost afișate peste 50 de notificări pe mașinile staționate pe domeniul public, ce aveau expuse anunțuri prin care se făcea cunoscută intenția de comercializare a autoturismului. Într-o primă etapă, s-a avut în vedere următoarele zone: Mc Donald’s Nord – Complex Nord, Kaufland Vest – Biserica Eroilor, str. Cosminele - supermarket Penny, str. Cosminele – intersecție Mărășești, B-dul Republicii – S.C. Electrica, Centrul Civic. Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare.
Comisia Europeană a aprobat finanţarea proiectului „Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics" (ELI-NP), de la Măgurele, la sud de Bucureşti, cel mai mare laser din lume, care va constitui infrastructura de cercetare de vârf care va implica 40 de instituţii acadenice şi de cercetare din 13 state membre U.E. Investiţia ar putea ajunge la aproximativ 180 de milioane de euro.
Plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, proiectul de lege al Guvernului privind modificarea Codului rutier, care prevede introducerea permisului de conducere pentru mopede.
Potrivit legislaţiei în vigoare, toţi elevii din sistemul românesc de învăţământ obligatoriu, respectiv până în clasa a X-a, beneficiză de manuale gratuite. În Prahova, peste 160 000 de cărţi au ajuns în depozitul Inspectoratului Şcolar, însă depinde de unităţile şcolare ca aceste manuale să se afle şi pe băncile copiilor.
1903 - S-au desfăşurat primele curse de motociclism din ţara noastră, pe velodromul de la şosea (18.09/1.10).
Anul şcolar a început, pentru clasa pregătitoare din Prahova, cu hibe. Numeroase unităţi de învăţământ au închiriat mobilier pentru copiii înscrişi în clasa zero, din cauza întârzierilor la comenzile pentru dotări adecvate.
Senatul a adoptat astăzi, 17 septembrie, proiectul de lege privind introducerea bacalaureatului profesional începând din acest an şcolar.
Clasa pregătitoare devine, pe zi ce trece, un subiect tot mai controversat. După ce Ministerul Educaţiei a cheltuit, la nivel naţional, 26 de milioane de lei, numai pentru mobilierul necesar acestui nivel de învăţământ, premierul Victor Ponta a afirmat că ar fi mai bine dacă pregătitoarele rămâneau în sistemul preşcolar. Unii reprezentanţi şcolari, cum este inspectorul general din Prahova, nu pot să creadă că acest lucru ar putea deveni realitate.
La data de 16.09.2012, lucrători din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 2 Băicoi în timp ce acţionau pe raza comunei Filipeştii de Tîrg au observat că în incinta unui imobil se află în curs de desfăşurare un foc de artificii.