Alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă străzile Ulierului, Gheorghe Doja nr. 54-68, Carpați nr. 16-32, General Vasile Milea - blocurile "7 Etaje", B1, B2, B3, B4, Halele Centrale și Catedrala Sf. Ioan Botezătorul.
Pe perioada sistării furnizării apei, Apa Nova Ploiești pune la dispoziția clienților o cisternă mobilă cu apă potabilă, amplasată pe strada Emile Zola - Catedrala Sf. Ioan Botezătorul.
3,3% dintre unităţile de învăţământ preuniversitar nu au încă autorizaţie sanitară.
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a declarat că se lucrează pentru „compensarea aspectelor semnalate", astfel încât aceste şcoli să obţină autorizaţie sanitară până în data de 5 septembrie.
Echipele de inspectori sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor împreună cu instituţiile partenere au aplicat sancţiuni de aproape 4,076 milioane lei şi au neutralizat peste 2.116 kilograme de produse alimentare, în urma controalelor derulate în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2022”.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) atrage atenţia referitor la posibile aglomerări pe fluxurile de pasageri, în special pe cele internaţionale, la orele de vârf.