- Scris de Ioana POPA
Primarul Adrian Dobre critică votul dat, sâmbătă, în Consiliul Local Ploiești, și acuză condițiile în care se va face preluarea CET Brazi de către municipalitate.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Consiliul Local Ploiești a adoptat, sâmbătă, într-o ședință extraordinară din care nu au lipsit atacurile, trecerea CET Brazi din domeniul public al județului în cel al municipiului. Este prima măsură concretă luată după săptămâni în șir în care, la nivelul administrației ploieștene, discuțiile privind asigurarea unui serviciu public pentru zeci de mii de ploieșteni, au avut, aproape în exclusivitate, miză politică.
La solicitarea unor lămuriri din partea autorităților locale și județene, în problema asigurării alimentării cu energie termică a Ploieștiului după expirarea contractului cu actualul operator, Ministerul Dezvoltării a răspuns că administrația locală are competență exclusivă în acest caz. Cu alte cuvinte, nici nu poate fi vorba despre o asociere între municipiul Ploiești și Consiliul Judeţean.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Managementul Deşeurilor Prahova urmează să pună în discuţie propunerea de reziliere a contractului de salubritate cu Rosal care vizează ridicarea deşeurilor din 35 de localităţi din judeţ, inclusiv din Ploieşti. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova şi al ADI, Bogdan Toader, a declarat că se face o analiză cu privire la activitatea operatorului din ultimele şase luni.
Consiliul Județean Prahova a adoptat, vineri, în ședință extraordinară, repartizarea către localitățile din județ a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2019. Repartizarea cotei de 17,5% din impozitul pe venit a dat naștere la dezbateri, proiectul fiind adoptat cu 19 voturi "pentru" și 11 "împotrivă".
Declarându-se în continuare nemulţumit de activitatea operatorului contractat pentru curăţenia căilor publice, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a declarat astăzi că a îndeput demersurile pentru rezilierea înţelegerii cu Rosal. Edilul a afirmat că notificarea e la semnat la Regia Autonomă de Servicii Publice şi urmează să fie transmisă către operator, moment din care va mai exista un termen de 30 de zile până la oprirea activităţii, timp în care municipalitatea trebuie să găsească şi o soluţie pentru continuarea acestui serviciu de utilitate.
Primarul municipiului Ploieşti invită oamenii la o dezbatere publică privind viitorul sistemului de termoficare, în contextul în care actualul contract expiră pe 1 mai 2019, iar municipalitatea şi Veolia Energie nu au ajuns la un acord în privinţa unei eventuale prelungiri. Partea proastă este că nu prea mai există nici alte variante, lucru recunoscut astăzi de Adrian Dobre, care reclamă că aleşii municipali de la PSD şi ALDE, care luni se opuseseră discutării în Consiliul Local a unui proiect privind crearea unei asociaţii alături de Consiliul Judeţean, i-au limitat opţiunile, deşi tot ei îl împuterniciseră să găsească soluţii.