Pe lângă restricţiile de circulaţie impuse pe timpul serii şi al nopţii, în trei localităţi din Prahova se modifică şi scenariile aplicate în unităţile de învăţământ, după ce au depăşit pragul de 6 cazuri COVID la mia de locuitori.
Rețeaua de distribuție a apei potabile din zona străzii Ulița Arzoi din satul Urleta a devenit subdimensionată, în urma dezvoltării imobiliare.
Conform informațiilor venite dinspre Primăria Bănești, în cel mai scurt timp vor începe lucrările pentru extinderea rețelei de distribuție a apei, toate demersurile pentru eliberarea autorizației de construire fiind deja întreprinse. Soluția tehnică prevede extinderea rețelei de distribuție a apei potabile cu branșare din drumul județean 100D, pe o lungime de 650 metri.
România este considerată zonă cu risc epidemiologic mediu și a fost inclusă în zona galbenă, odată ce rata infectărilor, la nivel național, a trecut de 2 la mie. CNSU a actualizat lista statelor pentru care impune restricții la revenirea în țară, dar și condițiile în care se dispune măsura carantinării pentru persoanele fără Certificat Covid.
Primăria Ploiești, reprezentată de viceprimarul Daniel Nicodim, a primit vineri vizita oficială a viceprimarului localității Lefkada din Grecia, Ioannis Livitsanos, care a fost însoțit de deputatul Dragoș Zisopol, reprezentantul Uniunii Elene din România. Vizita a avut loc, în contextul organizării, în acest week-end, de către Uniunea Elenă din România și Primăria Municipiului Ploiești, în orașul nostru, a evenimentului “Alfabetul Conviețuirii”, un festival interetnic ajuns la cea de-a VIII-a ediție, care reunește în acest an 45 de ansambluri folclorice ale minorităților, peste 800 de artiști, care vor oferi publicului mai bine de 20 de ore de spectacole, eveniment prin intermediul căruia se dorește promovarea tradițiilor și culturii minorităților din țara noastră, sub semnul înțelegerii și al bunei conviețuiri.
Situația este din ce în ce mai gravă în spitale, odată cu creșterea numărului cazurilor de Covid, în cee ace reprezintă cel de-al patrulea val pandemic. Situația pe care doar o intuim din cifrele raportate zilnic de autorități este și mai gravă, de fapt, la fața locului: în secțiile unităților sanitare.
Județul Prahova a intrat, vineri, în scenariul galben, cu o rată a infectărilor calculată la 2,08 la mie. Tendința este în continuare de creștere, iar în mai multe localități este de așteptat să fie impuse noi restricții.
O polițistă din cadrul IJP Prahova a fost diagnosticată cu neoplasm mamar și are mare nevoie de ajutor pentru a putea urma tratamentul care-i dă șansa să trăiască. Femeia este mamă singură și, în primul rând pentru a fi în continuare alături de fetița ei, ar face orice să învingă boala. Însă cheltuielile pe care le implică tratamentul sunt peste puterile ei.
Traficul rutier a fost restricţionat pe Bulevardul Independenţei din Ploieşti, pentru derularea festivalului "Alfabetul Convieţuirii". Măsura, valabilă până în noaptea de duminică spre luni, va afecta şi traseele de transport în comun. În această după-amiază vor exista restricţii, timp de jumătate de oră, şi pe un tronson din Bulevardul Republicii.