- Scris de Anca Visan
Primăria Ploieşti a derulat în ultimele zile, cu sprijinul unor companii din municipiu, lucrări de modernizare a unor locuri de joacă.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Greva angajaţilor Rosal s-ar putea încheia astăzi. Primarul Ploieştiului a anunţat că a primit asgurări din partea conducerii firmei de salubritate. Într-o conferinţă organizată joi, Andrei Volosevici a vorbit şi despre situaţia de la ADI, acuzele aduse de operator şi referendumul pentru ieşirea municipiului din asociaţie.
Angajații Rosal au declanșat, luni, o nouă grevă spontană, nemulțumiți că nu și-au primit salariile. Revendicările oamenilor au rămas fără răspuns din partea reprezentanților societății pentru care lucrează, în timp ce conducerea Primăriei Ploiești, prin viceprimarii Dan Nicodim și Magdalena Trofin, i-a asigurat că, în municipiu, nu există restanțe ale administrației publice, la plățile către operator. Între timp, Rosal a fost notificat să reia activitate în decurs de 24 de ore, termen care expiră astăzi.
Primăria Ploieşti face apel la voluntari pentru obişnuitele activităţi de curăţenie programate înaintea Paştelui. Autorităţile au convins cel puţin 100 de persoane şi se bazează şi pe reprezentanţii mai multor structuri subordonate administraţiei locale. Programul de curăţenie debutează miercuri dimineaţă.
Nemulţumit de situaţia privind colectarea deşeurilor şi de faptul că Ploieştiul are cea mai mare contribuţie dar un singur vot din 36, primarul Andrei Volosevici a anunţat astăzi că a demisionat din Consiliul director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor Ploieşti - Prahova" şi că intenţionează să propună ieşirea completă a municipiului din asociaţie.
Un nou troleibuz va fi pus în circulație, în următoarea perioadă, la Ploiești. Deocamdată, acesta va fi în probe, fiind vorba despre un vehicul nou-nouț, din lotul de 20 achiziționate de Ministerul Dezvoltării.