- Scris de Ioana POPA
"Crăiasa Zăpezii" și parada personajelor au deschis, luni, prima ediție a Festivalului pentru copii și tineret "Imaginarium", organizat de Teatrul "Toma Caragiu". Astăzi, alte basme vor aduce, la Ploiești, atmosfera de poveste.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Teatrul "Toma Caragiu" marchează, anul acesta, încă o frumoasă premieră. Din 2018, la Ploiești are loc și varianta pentru copii a festivalului de teatru, organizat deja de vreme bună în municipiu și devenit un eveniment de referință la nivel național. "Imaginarium" va reuni reprezentații pentru cei mai mici dintre spectatori, spectacole pentru adolescenți, ateliere și evenimente stradale.
Caricaturistul român Mihai Stănescu, ale cărui lucrări au fost interzise de Nicolae Ceauşescu, a murit la vârsta de 78 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după o suferinţă îndelungată. Anunţul a fost făcut de fiica artistului, Daiana Stănescu, pentru Realitatea.net. Aceasta a precizat că tatăl său s-a retras din activitate şi de pe scena publică în urmă cu trei ani şi jumătate. Ea a cerut discreţia presei şi a opiniei publice.
După anul 2017, în care mitul a aniversat 55 de ani de la momentul expozițiunii, Phoenix se întoarce în fața publicului cu un proiect inedit: o sinteză între ciclul Anotimpurilor prezente pe albumul „Cei ce ne-au dat nume" și Rapsodia 1, emblematică pentru George Enescu.
Un recital extraordinar MOZART va avea loc marți, 30 ianuarie 2018, de la ora 19.00, la Filarmonica "Paul Constantinescu". Evenimentul îi va avea ca protagoniști pe doi dintre soliștii Filarmonicii ploieștene, contratenorul Cezar Ouatu și pianista Ioana Maria Lupașcu.