Am ținut tot postul, am dat de pomană, am ascultat de Vela și de Daniel, l-am afurisit pe Iohannis și, ca dovadă că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită... ups!, mi se strică frigiderul. Tocmai acum, vă dați seama?!, când cu toate alea pentru Paște, bucătăreală, prăjitureală... Nevastă-mea nu e italiancă, dar se pricepe la tarantele. Dopo che e finito il repertorio di siciliane e calabrese, numai într-o napoletana vero m-a ținut... Au, au, au, zilele mele, capisci?

Toți zeii!... toți au murit! toți mor! vorba lu' Nenea Iancu, atunci, bre, când cu Lefter ăla cu două lozuri, numai... Internetus trăiește.

În contextul dezbaterilor pe marginea controversatului proiect de la Roşia Montana, am considerat că este util să aduc în discuţie un subiect extrem de important, care a trecut aproape neobservat de ochiul vigilent al opiniei publice, şi anume modul în care este reglementată în Constituţie valorificarea resurselor naturale ale ţării şi ce se doreşte în viitor prin proiectul de revizuire.

Dacă era Barna președinte, USR s-ar fi tolănit în același fotoliu din celebra celulă online de criză în care nu se întâmplă nimic, PNL ar fi fost tot la guvernare, iar PSD ar fi defilat cu același tip, Ciolacu, la care nu aș putea distinge nici măcar boom-ul sonic dat de absolvirea gimnaziului. Toate aceste entități - Viorica, Iohannis, Barna, Kelemen, Tăriceanu - luate laolaltă sau separat - nu ar reuși însă să explice, de exemplu, de ce România are numai câteva sute de paturi cu ventilatoare, în loc de câteva mii. Nu doar acum, când tremurăm în fața covidului, ci așa, în general.

Încep cvasi poetic, parafrazând un vers al lui Macedonski: „e vremea rozelor ce mor". Atât doar că vremurile care sunt acum - care sunt pentru că sunt - sunt departe de poezie. Nici proza bună nu le este aproape. Nici literatura în întregul ei nu le este verişoară. Poate comedia, textul reprezentaţiilor de bâlci să le fie megieşe. Iar incoerenţa? Departe de a expira, se înmulţeşte prin sciziparitate. Nimic nu se leagă: în ale lor şi în cele pentru noi. Legea care se bolteşte asupra lor ca un curcubeu sui generis, cam cum sunt pasarelele alea amărâte şi nefrecventabile de pe şoseaua Ploieşti-Bucureşti este celebra zicere: „acum ori niciodată".

După fix 33 de zile și ceva mai multe nopți (astea trec mai greu), hai să ies și eu din casă… Cu pantalonii merge ușor, cureaua se lasă înduplecată cu o singură gaură. Cămașa însă face gât, adică ultimul nasture nu se închide neam… hait, zic, s-o fi schimbat moda, bine că n-am păr pe piept. Iar pantofii… o, Doamne, ce durere!, pantofii mă supără rău de tot. N-au intrat până ce n-am scos limba la ei. Cred că erau geloși pe papuci.

Și iată-mă la volan, motorul pornește la sfert de cheie, se-aprind zeci de leduri, iar o voce suav-metalică îmi șoptește lasciv: Bine-ați venit la bord! Este o zi splendidă. Unde dorește domnul să meargă? Ei, nu!, asta e prea de tot! În primul rând, că încă nu este ora 11. În al doilea și următoarele, am acasă tot ce-mi trebuie, inclusiv... voce, în oraș, toate alea sunt închise, plus că sunt un cetățean responsabil. Și, în semn de protest, mă ridic din pat și mă îndrept hotărât către fotoliu. M. Ghiță Mateucă

A trecut vara şi deja se simte o toamnă fără prea multe roade. Am cântat, am chefuit, zile libere am avut până la - să sperăm!- saţiu. Politicii - cum se spunea la periferie odată - au dănţuit ca Isaia şi doar fundă roşie nu şi-au pus pe calviţia de-afară. Cea dinăuntru, mai specială, deşi deloc rară la soiul lor de primate, reclamă alte agremente decât ochelarii scumpi pe ţeasta cu denivelări ample de la forceps

La nivel european, în fiecare an se abordează o anumită tematică din dorinţa de a atrage atenţia asupra problematicii respective şi a ajuta decidenţii europeni să construiască strategii, programe şi proiecte dedicate acesteia pe baza propunerilor care vin din diferite colţuri ale Europei. O asemenea idee a fost pusă în practică încă din anul 1983 când s-a pus accent pe importanţa întreprinderilor mici şi mijlocii şi industriei meşteşugăreşti. Ultimii ani europeni au fost 2011- Anul european al voluntariatului; 2012- Anul european al îmbătrănirii active; 2013- Anul european al cetăţenilor.

Dragilor „compătimitori",

sunt stupefiat de încetineala sau opacitatea, ca să nu spun altfel, ale oficialităţilor?! de la Floreşti. Deşi sunt... floreştene, nu vor să înflorească deloc! Să-nflorească, în ochii noştri; să-nflorească preajma. Aşa cum e bine să-ţi orânduieşti arealul. Se pare că ei, dânşii!? sunt cam... areali. Rupţi de noi cei... rupţi în fund, vorba lui Cristoiu. Zăbovim atât pentru ridicarea unei biblioteci mistuite, pentru că avem umori şi gânduri vindicative sau, vorba lui Moromete „ţi-e capul la alte prostii, mă Cocoşilă!".