- Scris de Ioana POPA
Instanța Supremă a confirmat hotărârea pronunțată anterior de judecători și a condamnat-o pe Elena Udrea, fost ministru al Turismului, la închisoare cu executare, printr-o hotărâre definitivă, dar, care deocamdată nu poate fi pusă în aplicare pentru că Udrea este în Costa Rica.
"Rămas bun, Flavia" este mesajul postat de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, alături de o fotografia în care a apare alături de nepoata sa, de numai 26 de ani, găsită fără suflare marți seară.
Federația Sindicatelor din ANP cere anchetarea lui Tudorel Toader pentru abuz în serviciu și restricţionarea dreptului de reprezentare sindicală.
Mașina unui jurnalist de investigaţii a fost incendiată în noaptea de vineri spre sâmbătă la Timișoara. Din primele informaţii, se pare că focul a fost pus intenţionat. Pompierii au intervenit cu o autospecială, dar n-au mai putut face mare lucru. Vehiculul a ars în totalitate, în apropierea unui bloc din cartierul Girocului.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează, miercuri, percheziții de amploare în București și în patru județe, inclusiv la instituții publice și la sedii ale Schweighofer Holzindustrie, cel mai mare exportator de lemn din România. Prejudiciul estimat în dosar este de peste 25 de milioane de euro.
Încercând să elimine situaţiile în care sumele din alocaţiile copiilor sunt folosite de părinţi pentru cumpărarea de ţigări sau băuturi alcoolice, parlamentarii români încearcă să implementeze un nou sistem, menit, în teorie, să garanteze că aceşti bani vor fi utilizaţi numai în interesul celor mici. Un deputat a propus un proiect de modificare legislativă prin care alocaţiile ar urma să fie transformate în bonuri valorice.
Ministerul Justiției a publicat, spre consultare publică, proiectul unui ordin care ar urma să le permită notarilor să negocieze tarifele direct cu clienții.
Proprietarii de mașini care au achitat în trecut taxa auto, sub una dintre formele sale, la prima înmatriculare în România a autoturismului, mai pot depune cererea, în vederea recuperării banilor, doar până la sfârșitul verii.
Soluția propusă de Federația Sindicatelor Libere în Învățământ, pentru ca acest sector să iasă din impasul în ceea ce privește modalitatea acordării voucherelor de vacanță, pentru anumite categorii de angajați, a fost acceptată. Aceasta se regăsește într-un ordin care modifică reglementările inițiale, iar sindicaliștii din Prahova au primit promisiuni că tichetele vor fi distribuite de la jumătatea lunii iunie.