- Scris de Anca Visan
Direcţia Naţională Anticorupţie a dechis un nou dosar penal care îl vizează pe preşedintele Partidului Social Democrat şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pentru presupuse infracţiuni comise de acesta în perioada în care conducea Consiliul Judeţean Teleorman. Dragnea este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene şi respectiv două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.
Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Paul Anghel, a lansat un avertisment cu privire la pericolul pe care îl reprezintă unele citrice vândute pe piața din România. Acesta dezvăluie că unele fructe sunt tratate cu substanțe periculoase. 
Deşi în ultimii ani România Curată a scris zeci de articole despre corupţia din jurul proiectului minier de la Roşia Montana, DNA a reuşit performanţa să nu aibă niciun dosar pe această temă. Am solicitat DNA să spună câte dosare are legate de proiectul Roşia Montana Gold Corporation, mai cu seamă că, la începutul anului trecut, presa era invadată de titluri precum "Ministerul Culturii a sesizat DNA în legătură cu patrimoniul de la Roşia Montana" sau "Ministrul Culturii a sesizat DNA in cazul proiectului de la Rosia Montana. Ce nereguli au fost descoperite".
Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului fiscal ar putea fi adoptată prin ordonanţă de urgenţă în şedinţa de miercuri a Guvernului, iar actul normativ va prevedea şi transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, măsură contestată de sindicate, precum şi scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, decizie contestată de către primari, care au susţinut că astfel se vor reduce considerabil încasările la buget şi, prin urmare, banii pentru investiţii. Noile prevederi fiscale au fost criticate şi de patronate, dar şi de către preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că "marea revoluţie fiscală" se transformă într-o "bulversare fiscală" ce va băga România "într-o aventură economică şi fiscală cu final trist".
Temele pentru acasă și manualele școlare fac obiectul unor consultări publice lansate de Ministerul Educației, care a pus la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților, în acest sens, un set de chestionare on-line.
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor dezvăluie că ANP recunoaște, într-o adresă oficială, existența erorilor în aplicarea Legii recursului compensatoriu, potrivit căreia pedeapsa fiecărui deținut încarcerat în condiții necorespunzătoare se diminuează cu șase zile pentru fiecare 30 de zile petrecute după gratii.
Ministerul Finanțelor Publice anunță o rectificarea bugetară care va fi finalizată în luna noiembrie a acestui an și care, potrivit sursei citate, ar urma să fie una pozitivă. Rectificarea se va face în baza consultărilor cu ministerele și cu încadrarea în deficitul de 2,96% din PIB.
„Eu cred că actuala definiţie este făcută mai degrabă acuzator, în aşa fel încât se confundă lucrurile. Foarte mulţi oameni - i-aţi văzut în spaţiul public - spun: «corupţii sunt totuna cu hoţii», «abuzul în serviciu înseamnă corupţie». Lucrurile sunt spuse anapoda în spaţiul public şi atunci societatea ca atare este indusă în eroare.