- Scris de Anca Visan
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineaţă, trei avertizări meteo de vânt puternic, vizând şapte judeţe. Pe lista zonelor afectate se va număra şi Prahova, anunţă meteorologii, care prognozează că fenomenele extreme se vor resimţi în special în estul şi sud-estul judeţului, în localităţile aflate aproape de graniţa cu Buzău şi cea cu Ialomiţa.
Alin Georgescu, un tânăr în vârstă de 26 de ani din Ploieşti, student la Teatrologie şi fost membru al unor trupe de teatru din municipiu, are nevoie de ajutor pentru un costisitor tratament medical şi un transplant care să îi salveze viaţa. Ploieşteanul a fost diagnosticat în această primăvară cu o formă gravă de leucemie, iar singura lui şansă este, potrivit părinţilor şi apropiaţilor, o operaţie foarte scumpă în Italia.
Parlamentarii USR au realizat, pe baza statisticilor privind calitatea aerului, un calendar cu zilele în care s-au înregistrat depăşiri ale normelor legale privind emisiile de benzen în aerul din Ploieşti, atrăgând atenţia că normele în vigoare, care se calculează pe o perioadă de un an, sunt foarte permisive faţă de marii poluatori.
Controversatul om de afaceri ploieştean Sebastian Ghiţă, fost deputat PSD Prahova, şi Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieştiului şi fost senator în două mandate, au fost achitaţi, astăzi, de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal care viza finanţarea de la bugetul local a echipei de baschet CSU Asesoft.
Reprezentanții CAS Prahova au venit cu o serie de lămuriri, la o zi după ce Agenția Națională de Integritate a anunțat, printr-un comunicat de presă, că un fost director al instituției a fost găsit incompatibil și s-ar fi aflat mai multă vreme în conflict de interese.
Deputatul Dan Rădulescu, preşedintele USR Prahova, a depus un proiect de modificare legislativă, care propune înăsprirea condiţiilor vizând poluarea aerului şi normele pentru emisii nocive. Parlamentarul propune inclusiv ca firmele prinse de mai multe ori cu abateri să aibă activitatea suspendată.
Procurorul Mircea Negulescu este cercetat de DNA Ploiești în urma apariției în spațiul public a mai multor înregistrări legate de modul în care instrumenta dosarele pe care le avea în lucru. Anunțul a fost făcut de deputatul Andreea Cosma la postul Antena 3. Cercetarea vizează fabricarea de probe și divulgare de informații din dosare.
Temperaturile demne de miezul verii, înregistrate anul acesta, la mijlocul lunii septembrie, lasă locul unora care abia dacă se apropie de mediile specifice perioade. Maximele vor coborî până spre 14 grade Celsius, anunță cea mai nouă informare emisă de Administrația Națională de Meteorologie.