Pentru buna desfăşurare a activităţii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti (SJUP), dat fiind contextul pandemic şi efectele noului val al infectărilor cu COVID-19, Consiliul Judeţean Prahova a suplimentat fondurile instituţiei medicale cu suma de 4.091.000 de lei.
Autorităţile ploieştene fac demersuri pe lângă oficialii din Ministerul Transporturilor pentru preluarea trotuarului din faţa Gării de Sud, aflat în administrarea CFR, cu intenţia de a moderniza această zonă pietonală, în condiţiile în care în imediata vecinătate sunt aşteptate lucrări de reconfigurare în cadrul unui proiect european.
Consiliul Judeţean Prahova urmează să contribuie cu 11,2 milioane de lei, în următorii patru ani, la proiectul de realizare a unui nou drum de legătură cu judeţul Braşov, alternativ la DN1, pe ruta Valea Doftanei - Brădet. Proiectul, derulat de Compania Naţională de Investiţii, e estimat la 642 de milioane de lei cu tot cu TVA.
Consiliul Judeţean Prahova a primit bani europeni pentru pregătirea documentaţiei tehnice aferente proiectului de construire a unei noi artere rutiere pe ruta Azuga - Valea Doftanei - Gura Vitioarei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Şerban Cantacuzino" a amendat Consiliul Judeţean Prahova pentru faptul că nu are în Palatul Administrativ, clădire pe care o are în proprietate, un serviciu de pompieri organizat în conformitate cu legislaţia actuală.
Firma de salubritate Rosal, care se ocupă de ridicarea deşeurilor din puţin peste 80 de localităţi din Prahova, e hotărâtă să renunţe la 50 dintre acestea. Operatorul a transmis ieri o notificare către ADI Deşeuri, anunţând începerea unilaterală a demersurilor de reziliere a contractelor vizând trei sectoare.
Conducerea Primăriei Ploiești a semnat, miercuri, contractul pentru refacerea pavajului din zona pietonală pietonal zona cuprinsă între Casa de Cultură a Sindicatelor și magazinul Winmarkt. Procedura de achiziție fusese anunțată la începutul lunii septembrie.
La mai bine de un an de când conducerea Primăriei Ploiești anunța oficial că primește finanțare pentru modernizarea ieșirii din orș, spre Târgoviște, municipalitatea pregătește solicitarea către Guvern, pentru a preluat pasarela de la Podul Înalt, aflată în administrarea Ministerului Transportului și vizată de o componentă a proiectului amintit.