- Scris de Beatrice RADU
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Ploiești organizate luni, 6 februarie, consilierul social-democrat Andrei Gheorghe a cerut cuvântul și și-a anunțat demisia din cadrul Adunării Generale a Acționarilor de la societatea Transport Călători Expres.
Dacă mâine are loc o avarie la sistemul de iluminat public, nu va putea fi remediată. SGU spune însă că sistemul are 150 de puncte de aprindere și este improbabilă o cădere în bloc.
Începând cu 1 ianuarie 2017, Ministerul Mediului le-a impus o taxă suplimentară administratorilor rampelor ecologice, de 80 de lei la tona de deșeuri.
Prima variantă ar fi delegarea serviciului tot către SGU, în condițiile în care – spune primarul Adrian Dobre – "au fost aduse modificări legii care se referă la delegarea directă a unui serviciu public către o societate unde administrația locală deține controlul și este acționar unic".
Consiliul Județean Prahova a aprobat un proiect de hotărâre pentru schimbarea arondării comunei Blejoi.
În acest moment, la Primăria Ploiești, s-au adunat 50 de documente care au nevoie de avizul unui arhitect șef pentru a fi eliberate.
Director interimar al TCE, Ionelia Enescu, și-a dat ieri demisia funcție, anunță
Preşedintele Klaus Iohannis a dispus convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) marţi pentru a analiza bugetele instituţiilor din domeniul securităţii naţionale, bugete primite vineri la secretariatul CSAT.