Pe o vreme ploioasă, amestecată cu ninsoare, românii din Chicago au mers la vot la cele trei secţii de votare organizate în Windy City. Una dintre secţii a fost la Consulatul General al României din centrul oraşului, unde, până la prânz, se înregistrase o prezenţă scăzută, asta şi din cauză că românilor li s-a oferit posibilitatea de a vota în celelalte două secţii, situate lângă două biserici româneşti. Prezenţa mai numeroasă s-a înregistrat la cele două secţii din vecinătatea bisericilor, unde românii au votat, în special, după terminarea slujbelor religioase de duminică dimineaţa.

În fiecare an, preşedintele SUA salvează de la pieire un curcan în ziua de Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei). Pentru preşedintele Bush acesta va fi ultimul. Istoria acestei tradiţii la Casa Albă datează de pe vremea preşedintelui Abraham Lincoln. Cu câteva săptămâni înainte de celebrarea sărbătorii, un admirator a trimis preşedintelui un curcan viu. Pentru că în acele vremuri nu existau frigidere şi animalele erau sacrificate chiar înainte de a fi preparate, curcanul a fost ţinut în viaţă.

Dacă pentru unii români din America criza economică se resimte prin pierderea numărului de ore sau chiar a locului de muncă, pentru familia Valentin şi Maria Dima din Waukegan (Illinois), o suburbie din partea de nord a oraşului Chicago, lucrurile stau aproape invers.
Valentin Dima a primit bonus, conform declaraţiilor făcute în presa locala, un cec în valoare de 33,000 de dolari, iar soţia lui Maria o sumă ceva mai mică. Un bonus care reprezintă pentru unii salariul pentru un an de zile.

Chiar dacă americanii au o istorie relativ scurtă prin comparaţie cu a multor altor popoare, aceştia ştiu să şi-o conserve şi să o scoată in evidenţă de fiecare dată când este nevoie. Pe malurile Atlanticului, în statul Maryland, peste 50 de aeronave clasice - experimentale sau comerciale, unele ultrauşoare, altele de business şi de aviaţie generală - au fost prezente într-un spectacol aviatic care a încântat ochii vizitatorilor.

„Eliberatorul”

Dintre exemplarele care au atras publicul în mod deosebit, în cele două zile cât a durat show-ul, s-au numărat un Boeing B-17, numit şi Flying Forteress sau, mai pe româneşte, ”Fortăreaţa zburătoare”, şi un altul, B-24 Liberator, adică "Eliberatorul”.
Cele două exemplare au fost „reînsufleţite” pentru acest spectacol aviatic prin intermediul fundaţiei Collings, o fundaţie educaţională nonprofit care are ca scop principal organizarea şi sprijinirea de spectacole aviatice care să aducă în faţa publicului american o istorie vie. Li se oferă astfel veteranilor de război şansa unică de a readuce la viaţă istoria celui de-al II-lea Război Mondial, aceasta fiind o adevărată lecţie de istorie, în special pentru generaţia tânără, care nu a avut oportunitatea să afle ce a însemnat experienţa şi jertfa acestor eroi. Pentru că acest muzeu reprezintă un omagiu adus celor care s-au jertfit pentru libertate.
Noua misiune a lui B 17
Avionul B-17 - devenit faimos din campania de bombardamente pe timp de zi in cel de-al II-lea Război Mondial, cât şi din in filmele Hollywood-iene care l-au transformat într-un adevărat „icon” -, este astăzi într-o nouă misiune, de-a lungul şi de-a latul continentului american, una de pace şi rememorare a trecutului.
Câteva detalii tehnice pentru pasionaţi: aripa are o lungime de aproximativ 31,5 metri, lungimea aeronavei de 22,5 metri. Gol cântăreşte aproximativ 16 tone, încărcat la maxim - 33 tone, poate avea 10 membri la bord şi atinge 402 km pe oră la 10 km altitudine, pe o distanţă de aproximativ 3800 km.
Alături de B-17 stătea bombardierul B-24, el însuşi un adevărat muzeu de istorie zburător, care este prezent anual în peste 130 de oraşe americane.
Acest exemplar unic, a cărui restaurare a costat milioane de dolari, stă ca mărturie a ceea ce a însemnat ingineria aeronautică a anilor ‘40.

Duminica Neagră sau Benghazi-Ploieşti şi retur

Construit în august 1940 în Fort Worth Texas, avionul a fost folosit de Forţele Aeriene sub pavilion Englezesc, participând în operaţiuni de luptă deasupra Europei şi Pacificului. La sfârşitul războiului, aeronava a fost abandonată într-un parc de avioane din India. Forţele Aeriene Indiene l-au restaurat şi folosit până în 1968, când a fost abandonat pentru următorii 13 ani, când a fost cumpărat de un colecţionar englez care l-a revândut către fundaţia Collings, în 1984. Transportat pe vapor în Statele Unite, avionul a fost restaurat cu ajutorul voluntarilor, a foştilor membri care l-au pilotat şi a fiilor acestora, care l-au readus la viaţă.
Istoria bombardierului B-24 ar fi incompletă dacă nu aş aminti faptul că, pe 1 August 1943, în "Black Sunday” sau "Duminica Neagră” - cum au numit-o americanii -, acesta bombarda rafinăriile din România din apropiere de Ploieşti, Brazi şi Câmpina, aruncând peste 30 de tone de bombe. Rafinăriile româneşti furnizau o treime din necesarul de combustibil pentru armata germană, fiind o ţintă extrem de valoroasă pentru americani, care considerau că eliminarea lor ar reduce cu cel puţin şase luni durata războiului. Din cele 178 de bombardiere plecate în misiune din Benghazi (Libia), 168 au atins ţintele din zona Ploieştiului. În urma bombardamentului, din şapte rafinării ţintă, una a fost distrusă complet, alta a rămas intactă, două au fost închise pentru câteva luni şi alte trei şi-au redus considerabil producţia. Doar 89 din bombardiere s-au mai întors în acea zi în Benghazi, dintre care 58 grav avariate, aproximativ 50 din ele fiind doborâte, restul aterizând în diferite locaţii ale Forţelor Aliate din Mediterana. Acesta a fost primul atac de o asemenea amploare al aviaţiei americane, la o altitudine foarte mică faţă de ţinte puternic apărate, motiv pentru care cinci ofiţeri din forţele aeriene au fost decoraţi cu medalia de onoare.

Istoria ascunsă în fuselaj

Cei prezenţi la show care aveau dorinţa de a susţine financiar organizaţia Collings puteau să cumpere filme, insigne, tricouri, fotografii sau alte suveniruri. Pentru vizitatorii mai cu dare de mână, cu doar 425 de dolari, aceştia puteau să zboare la bordul unuia din cele două avioane. Personal am preferat doar să urc în ele în timp ce erau la sol, pentru că, deşi arătau excelent în exterior, în interior aveau un aspect de exponat într-un muzeu, nemaiavând capacitatea de a zbura. M-am înşelat însă pentru că în amurgul serii le-am văzut zburând de-a lungul Atlanticului. Greoi într-adevăr, ca nişte vulturi îmbătrâniţi de ani, dar zburând totuşi spre un alt oraş american, îngreunate fiind parcă de o istorie care zăcea tăcută în interiorul lor, ascunsă sub fuselaj, probabil pentru eternitate.

Irina Onea (născută în 23 noiembrie 1978 în Constanţa) a devenit una dintre cele mai tinere exploratoare din România şi Spania. După ce s-a licenţiat în Jurnalism la Bucuresti, şi-a luat şi un Master în Ştiintele Comunicării la Universitatea Complutense din Madrid, după care s-a dedicat vieţii de voluntariat pentru ong-uri spaniole sau româneşti.

Poliţia Română şi FBI-ul... Dacă în Statele Unite pornografia cu minori este pedepsită extrem de aspru, în România postarea şi promovarea unor astfel de materiale se face în mod vizibil chiar de către presă. Este cazul ziarului „Clujeanul”, care, la începutul lunii octombrie, a postat un articol alături de un film porno cu minore.

Scenariu în autobuz. American

Să presupunem următorul scenariu. Sunteţi şoferul unui autobuz sau un călător în acel autobuz (vă alegeţi dumneavoastră ipostaza preferată). La un moment dat, în autobuz, lângă scaunul unde vă aflaţi, găsiţi o pungă în interiorul căreia se află un produs electronic de ultimă generaţie a cărui valoare aproximativă este de 400 dolari, cu chitanţa de cumpărare alături. Autobuzul este gol, nici un pasager. Ce faceţi cu produsul găsit? Îl daţi şoferului sau îl păstraţi bucuroşi că aţi găsit un lucru aşa preţios ? Dacă sunteţi şoferul şi călătorul v-a înmânat produsul, ce faceţi dumneavoastră cu el, încercaţi să-i găsiţi proprietarul de drept sau bucuros îl luaţi acasă? Probabil mulţi şi-au dat deja răspunsul în sinea lor. Scenariul de mai sus, chiar dacă pare unul imaginar, este unul real. Am avut parte să asist personal la această întâmplare extrem de interesantă. O amică de-a mea din România venită la muncă pe perioada verii în America, la sfârşit de sezon a plecat la cumpărături, bucuroasă că îşi va putea lua, printre multe alte cadouri, şi un iPod pe care şi l-a dorit încă înainte de a pleca din România.

După coborâre

Ajunsă acasă de la cumpărături, a descoperit cu stupoare că una dintre pungi lipsea. Întâmplarea a făcut ca tocmai iPod-ul mult dorit şi alte câteva accesorii să fie cele în cauză. Pentru moment s-a gândit că ar putea fi la un prieten acasă, unde s-a oprit pentru a i-l arăta, bucuroasă fiind de noua achiziţie. Din păcate, însă, nu era acolo şi, după căutări fără succes, a ajuns la concluzia că l-a pierdut şi va trebui să îşi ia altul.
După două zile, am plecat din nou la cumpărături şi am ajuns iar la magazinul de electronice RadioShock de unde îl cumpărase pe primul. Vestea i-a surprins şi pe cei de acolo, dar unul dintre angajaţi, când a auzit ce s-a întâmplat, şi-a amintit că cineva de la parcul de autobuze al oraşului sunase dimineaţă spunând că au aflat un iPod, împreună cu chitanţa de cumpărare de la magazinul lor. Pentru că cei de la Radio Shock nu aveau cum să ştie dacă era sau nu al ei, ne-a îndrumat să mergem să luăm legătura cu cei de la parcul auto. Am mers la staţia din centrul oraşului. Unul dintre şoferi a contactat prin staţie biroul central, de unde ni s-a confirmat că, da, au un iPod pe care un călător l-a găsit şi i l-a dat şoferului. Pentru că era trecut de ora 6 seara, oficiul respectiv era închis, iar cel care avea cheia era plecat deja de la muncă, ne-au spus să revenim în dimineaţa următoare. Partea proastă era că amica mea urma să plece spre New York, şi apoi spre România, chiar în seara respectivă. Le-am spus cum stă treaba şi şoferul l-a sunat acasă pe cel care avea cheia de la birou. Acesta, înţelegând situaţia, s-a oferit, foarte amabil, să vină să deschidă biroul pentru a recupera iPodul.

Pierdut definitiv în România

Şi pentru ca surpriza, în aceeaşi zi, amica mea a încercat să-şi închidă contul pe care îl avea temporar la bancă, dar nu a putut deoarece, fiind week-end, încă erau câteva tranzacţii în derulare. Dacă îşi închidea contul, banca îi reţinea cardul şi nu mai avea cum să dovedească faptul că ultimele 4 cifre de pe card se potrivesc cu cele de pe chitanţa care însoţea iPod-ul, putând astfel dovedi că este al ei.
Într-un final am reuşit să-l recuperăm, bucuria ei fiind de nedescris. I-a luat în braţe pe cei de la staţia de autobuze şi a concluzionat: "Dacă îl pierdeam în România, sigur nu l-aş mai fi găsit".

Dintr-o regretabila eroare, în ediţia on-line precedentă a publicaţiei noastre, unul dintre textele publicate de colaboratorul nostru din SUA, Marian Petruţa, intitulat "Cum a început criza financiară în SUA?” (Pag.9, "Români în lume”), a apărut sub semnătura unui alt colaborator, Alexandru Petrescu, dar din Spania. Trebuie să menţionăm că în ediţia tipărită a publicaţiei "Actualitatea prahoveană” textul a apărut sub semnătura adevăratului autor, Marian Petruţa. Facem cuvenita rectificare şi ne cerem scuze cititorilor şi autorului.