Câteva fotografii ale Angelinei Jolie realizate în Elveţia ne-au dezvăluit că are tatuată pe burtă o frază în limba latină care spune quod me nutrit me destruit (ceea ce mă hrăneşte mă distruge).

Cântec

Mă lungisem către tine
tu departea, tu, departea mea,
tu îndepărtato, tu înstrăinato în mulţime
până ţi-am fost rază de la stea.
Mai întâi de drag de sărutare
gura trompă mi-o făcui, de elefant,
prin lungire lungă, căutătoare
de un continent atlant.
Subţiat ca raza sunt - de dor de tine
şi alerg, alerg, alerg
prin pădurile virgine
cu o stea în frunte, ca un cerb, -
o lungire şi o prelungire
este tot ce este dorul meu,
o murire şi o nemurire,
tu mă faci ca să fiu eu.
Lasă-te măcar ajunsă
tu, ideea mea, tu mit,
să te săgetez, străpunsă
cu tot ce am murit.

Nichita Stănescu

Daimonul meu către mine

Vine focul, îmi zise, fii atent vine focul
şi-o să vezi cu ochii pietrele înmuindu-se
şi pe caprele negre de stâncă înecându-se
în moalele stâncii
Marea, pe dânsa chiar o s-o vezi
suptă de fluviu şi pe acesta
supt de râuri şi pe acestea
supte de izvoare şi pe ele
absorbite de setea unei făpturi alergând.
Ai să vezi, îmi spuse Daimonul meu, mie,
ai să vezi
cum se usucă peştii
şi cum se împuţesc balenele
cum se evaporă meduzele,
căci îţi zic ţie, vine focul, mă auzi?
- Te aud şi ce să fac eu,
chiar dacă te aud ce să fac eu,
eu ce pot să fac eu
- Schimbă-te în cuvinte, mi-a zis Daimonul,
repede, cât mai poţi să te schimbi
Schimbă-ţi ochiul în cuvânt
nasul şi gura
organul bărbătesc al facerii
tălpile alergătoare,
părul care-a început să-ţi albească
prea des încovoiata şiră a spinării,
schimbă-te în cuvinte, repede, cât mai e timp
- I-am spus Daimonului: tu nu ştii că
vorba arde,
verbul putrezeşte
iar cuvântul
nu se întrupează, ci se destrupează
Am pus un sentiment pe bronz şi tu ştii asta
şi a fiert din pricina luminii soarelui
Am dat un nume unui copil
şi numele s-a spart de timp şi de vrăbii
- Ştiu asta, mi-a zis Daimonul.
Schimbă-te în cuvinte precum îţi zic.

Duminica, 29 martie
1. Muzeul „Paul Constantinescu" din Ploieşti, ora 11.00: Sub aripa lui Nichita - Concurs de recitări, ediţia a II-a, organizat de Casa de Cultură „I. L. Caragiale" a Municipiului Ploieşti
2. Casa de Cultură din Plopeni, ora 18.00: Întâlnire cu oaspeţii Festivalului
- Expoziţie de pictură a artistei Inga Edu (Basarabia) - prezintă: Florin Sicoie, directorul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus"
- Prezentare de carte - Vocile luminii de Sorin Bocioacă, Editura "Argument" Bucureşti
- În amintirea lui Grigore Vieru - recital de versuri realizat de un grup de actori ai Teatrului „Mihai Eminescu" din Chişinău
- Serată literar-muzicală - participă: Acad. Adam Puslojic, Valeriu Matei, Miliurko Vukadinovic, Carolina Ilica, loan Es. Pop

Luni, 30 martie
1. Colegiul Naţional „I. L. Caragiale" din Ploieşti, Sala de festivităţi, ora 11.00 - Deschiderea celei de a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu"
- Alocuţiuni: Ing. Radu Oprea, Prefectul Judeţului Prahova Ing. Mircea Cosma, Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Av. Andrei Volosevici, Primarul Municipiului Ploieşti, Mircea Staicu, secretar general al Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Acad. Eugen Simion, Acad. Adam Puslojic, Mircia Dumitrescu, Varujan Vosganian, vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România
- Vernisajul expoziţiei 25 deportrete ale lui Nichita - Autor: Momcilo Golubovici Kani
- Ora 12.00: Festivitatea de premiere a Concursului naţional de eseuri „Nichita Stănescu - dreptul la timp”
Organizatori: prof. Nicoleta Ardelean, prof. Vasile Pantelimon
2. Muzeul Memorial „Nichita Stănescu", ora 12.00: Acasă la Nichita
- Participă: Mircia Dumitrescu, Varujan Vosganian, Ioan Es. Pop Moment liric susţinut de actorul Marian Despina de la Teatrul „Toma Caragiu şi cvartetul „Classic" al Filarmonicii „Paul Constatinescu" din Ploieşti (Lodrin Marin - vioara I, Stelian Nemţanu - vioara II, Georgiana Nae - violă, Sabin Verboschi - violoncel)
- Prezentarea celor trei volume de poezie ale lui Adam Puslojic, dedicate lui Nichita Stănescu (Editura Proema), în prezenţa autorului - Prezintă: Miliurko Vukadinovic
- Prezentarea volumului de poezie "Singurătatea din umbra curmalului” de Mohammed Jaber al Nabhan, în prezenţa autorului - Prezintă: Laurian Stănchescu
- Vernisajul cxpoziţiei "Fraţii şi surorile lui Nichita Stănescu” şi lansarea volumu acelaşi titlu ale artistului plastic Ionel Dunea; Moderator: prof. Lia Maria Voicu, director general al Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
3. Liceul „Nichita Stănescu" din Ploieşti
- ora 12.00: Amintind de Nichita. Evocare, depuneri de flori şi întâlnire cu foşti prieteni - Participă: Acad. Eugen Simion, Valeriu Matei, Vasile Tărâţeanu
- Prezentarea volumului "Poeme de dragoste” de Nichita Stănescu, Colecţia „Opere fundamentale", nr. 100, sub îngrijirea Acad. Eugen Simion
- Prezentarea volumelor I şi II din "Genurile biograficului”, autor Acad. Eugen Simion
- Concurs pe teme de Nichita, Moderator: prof. Maria Ioniţă, directorul Liceului „Nichita Stănescu" din Ploieşti
4. Biblioteca Judeţeană „Nicolae Iorga" din Ploieşti
- ora 12.00 Cărţile lui Nichita - Prezentarea volumelor de poezie "Nichita Stănescu”, aparute sub egida Academiei Române, ediţie îngrijită de prof. Mircea Coloşenco; Amfitrion: prof. Nicolae Boaru
5. Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti, Sala Mică, ora 16.00 - Lansarea volumului de comunicări stiinţifice "Nichita Stănescu la 75 de ani de la naştere”- Prezintă: prof. univ. Maria Cojocaru
6. Centrul Judeţean de Cultură Prahova, Sala Orion, ora 16.00
- Expozitie de artă fotografică inspirată din creaţia poetică a lui Nichita Stănescu
- Lansare de carte "Poezia lui Nichita Stănescu sub aripa folclorului românesc”- Prezintă: prof. Constantin Manolache; Participă: Acad. Adam Puslojic, Vasile Tărâţeanu, Valeriu Matei
7. Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus", ora 18.00: Vernisajul expoziţiei de pictură "Pentru Nichita” a pictorului Iurie Matei - Prezintă: Valeriu Matei şi Florin Sicoie
- Spectacol literar-muzical realizat de Teatrul „Mihai Eminescu" din Chişinău şi Corala „Armonia" a Casei de Cultură din Plopeni

Marţi, 31 martie

1. Parcul Central „Nichita Stănescu" al Municipiului Ploieşti, Monumentul Poetului, ora 10.00: Depunere de flori şi alocuţiuni
2. Teatrul „Toma Caragiu" din Ploieşti, ora 11.00: Festivitatea de decernare a Premiilor Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu" - Invitaţi speciali: Eusebiu Ştefănescu, Maria Gheorghiu; Moderator: Lucian Sabados, directorul Teatrului „Toma Caragiu" din Ploieşti

Concertul orchestrei simfonice a Filarmonicii de joi, 19 martie 2009, a prezentat în deschidere melomanilor o lucrare destul de rar cântată (din cauza dificultăţilor tehnice pe care le impune interpreţilor): Suita din muzica de scenă pentru „Burghezul gentilom” de Richard Strauss. Concepută pentru o orchestră restrânsă de numai 35 de persoane care se constituie într-o adevărată formaţie de solişti, această Suită inspirată de personajele comediei lui Molière debordează de umor şi pretinde o interpretare pe cât de bine pusă la punct tehnic, pe atât de subtilă. Formaţia ploieşteană dirijată de ROMEO RÎMBU şi-a demonstrat valoarea făcând faţă cu succes acestei încercări.
În partea a doua a programului GABRIEL CROITORU (vioară) şi RODIN MOLDOVAN - Germania - (violoncel) au transformat acest concert într-unul dintre evenimentele artistice ale stagiunii interpretând Dublul concert pentru vioară şi violoncel de Johannes Brahms. La cererea insistentă a publicului aflat în sală, cei doi artişti au oferit (ca bis) celebra Passacaglie de G.F.Haendel în transcripţie pentru vioară şi cello.
Melomanii ploieşteni îl pot reauzi pe RODIN MOLDOVAN şi joi, 26 martie 2009 când va interpreta Concertul nr. 2 pentru violoncel şi orchestră de Dmitri Şostacovici. Programul mai cuprinde Serenada pentru orchestră de coarde de P.I.Ceaikovski şi uvertura „O noapte la Madrid” de M Glinka. Dirijor - ALEXANDER DMITRIEV (Rusia).

Începe Concursul „Marţian Negrea” - ediţia a XI-a

În perioada 27-29 martie 2009 va avea loc cea de a XI-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare „Marţian Negrea”. Gala Laureaţilor şi concertul de închidere susţinut de Corul Academic „Divina Armonie” - Club UNESCO prezidat de prof. PAULA CIUCLEA şi dirijat de compozitorul MARIUS FIRCA va avea loc duminică, 29 martie 2009, începând cu ora 11, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor Ploieşti. Intrarea este liberă.

Cine a trecut zilele acestea prin dreptul Bibliotecii Judeţene Nicolae Iorga şi a fost interesat, putea citi pe uşă programul activităţilor ce urmau să se desfăşoare săptămâna aceasta în instituţie, cu ocazia sărbătoririi a 88 de ani de la înfiinţare (1921).

[[.....Pe când mâncau, Iisus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi le-a dat, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.”
Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţămit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el.
Şi le-a zis: „Acesta este sângele meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi.”]] (Marcu 14. 22, 23, 24)

„În ce mă priveşte, problema pâinii este una materială, însă pentru semenii mei ca şi pentru o lume întreagă, aceeaşi problemă va căpăta o dimensiune spirituală şi religioasă. Omul nu trăieşte numai pentru pâine, dar trăieşte cu pâine şi pâinea le e necesară tuturor.”
Nicolai Berdiaev

Obiectul frângerii şi al încercării este stăruinţa de a împlini credinţa. Împlinirea, cu stăruinţă, este hrănitoare „în ce mă priveşte”, dar în acelaşi timp frântă şi încercată de incertitudine. Cu deosebire însă, împlinirea credinţei are şi „o dimensiune spirituală şi religioasă”, adică este o frângere şi o încercare „pentru semenii mei şi pentru o întreagă lume”. Această împlinire hrănitoare a credinţei prin stăruinţă este sămânţa nemuririi, câtă vreme ea are loc prin în-frângere, adică prin căderea ei „între spini” (Matei 13,22), ca o permanentă a-plecare a trupului prin care „se aude Cuvântul” care „aduce roadă” într-o „întreagă lume”. Temeiul acestei nemuriri este stăruinţa de a împlini, căci pâinea este frântă explicit în deplina claritate a oricărei frângeri viitoare: „să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea”. Temeiul în care stăruie orice împlinire pe care pâinea ca „problemă materială” o susţine este, pentru muritori, pomenirea trupului „care se frânge...”. Această pomenire este garanţia că orice frângere viitoare se va face, fie ca o cercetare a sinelui desăvârşit prin care putem fi, la îndemnul Mântuitorului, „precum Tatăl... Cel ceresc (care) desăvârşit este” (Matei 5, 48), fie ca osândă (cf. 1 Corinteni 11, 28;29). Aşadar, întru pomenirea trupului Mântuitorului stăruie orice împlinire, fiindcă, tot aşa cum pâinea noastră „cea de toate zilele” o frângem, vestind moartea Celui Uns, prin care primim puterea candidă de a ne duce zilele, mereu unice, mai departe ca pe nişte repetiţii ale unei învieri intuite, şi aşa după cum, spre a nu ne fi de osândă aceste zile, deosebim trupul Domnului în „pâinea aceasta” şi în „paharul acesta”, tot astfel ne clarificăm şi credinţa deosebind între faptele lumii şi faptele împlinite de Hristos în lumea aceasta.
Pomenirea trupului Lui Hristos ne clarifică, re-prezentat, credinţa.
În acest chip, pâinea este o stăruinţă clarificată în forma credinţei în Cel viu, în Cel care subzistă, viu fiind, cu trupul. Şi astfel pâinea devine cea care încredinţează şi explică o stăruinţă personală şi repetabilă, pe care o practicăm cu deosebire şi care defineşte natura voinţei noastre de a fi, mai curând decât pe aceea de a nu fi, deşi suntem sortiţi Judecăţii şi morţii.
Dacă, pe lângă cele de mai sus, pâinea este trupul „care se frânge”, atunci credinţa din chiar timpul atemporal şi exemplar al frângerii pâinii nu este implicit o credinţă a mea că trupul este pâinea, şi, după cum este bine ştiut, nici credinţa celor care Îl înconjurau şi Îl urmau atunci pe Hristos, pentru că, mărturiseşte apostolul Pavel, „Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine...” (1 Corinteni 11,23), pe care, „după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o” (sbln. mea), încredinţându-se în acelaşi timp Tatălui cu neţărmurita apăsare care Îl va face să-Şi roage Părintele pentru „îndepărtarea acestei suferinţe”. Dar, facă-se „cum voieşti Tu”, va împlini Fiul voia divină şi, din acest punct de vedere, anticipativ, mai bine spus profetic, Iisus frânge pâinea ca o împlinire a profeţiei pe care o are de împlinit trupul Său, cu voia Lui şi a Tatălui, într-un viitor căruia El, ca Stăpân al timpurilor lumeşti, îi cere, acelui viitor, să Îl pomenească. Cine va urma să facă această pomenire (vestire) dacă nu cei a căror credinţă acum, când se frânge pâinea, este firavă sau nu e deloc sau este într-atâta încât El să poată fi vândut ca un obiect, chiar dacă, fără să fie şi înţeles, din dorinţa de a-L salva.

Această instinctivă dorinţă de salvare prin cele omeneşti poartă şi astăzi pecetea sinuciderii lui Iuda, nu neapărat a răutăţii lui, precum şi pecetea trădării celei mai mari, adică a trădării de sine şi prin asta a celui care ne este Tată, fapte confirmate odată pentru totdeauna ca esenţă a răului dintre oameni. Aşadar, credinţa, precum şi înţelesul tuturor lucrurilor, inclusiv frângerea pâinii, sunt la El, în aşa fel încât, pomenind faptele Lui şi semnele Lui, credinţa mea şi înţelepciunea mea să fie El. Nicăieri nu era atunci o astfel de înţelegere pentru a o căuta înainte de venirea Lui şi tot astfel nicăieri nu era atunci credinţa în această înţelepciune desăvârşită, prin credinţă, a omului (cf. Matei 5,48).

Una dintre cele mai necugetate erori ce se pot săvârşi împotriva spiritului este de a răpi pe a vroi planului moral, spre a-l trece pe alte planuri. Aşa s-a făcut în acel de atâtea ori vinovat veac al nouăsprezecelea. În loc ca voinţa să slujească la desăvârşirea morală a individului, în loc deci ca ea să se potrivească problemelor ce se pun activităţii individuale, să dea fiecărui gest un înţeles etic, să salveze, într-un cuvânt, viaţa individuală în ea însăşi — ea s-a lăsat stimulată de intelect şi a tins în mod necugetat la o stăpânire a naturii prin ştiinţă. A şti, s-a spus cu egală îngâmfare ca pe vremea lui Bacon, înseamnă a putea, a deveni puternic. Ce să-şi dorească mai bine omul decât puterea? Deci să vroim puterea. Uitam însă că omul vroise şi în alte rânduri puterea, pe timpurile magiei, de pildă, sau o dată cu fiecare om demiurg. Şi aşa s-a întâmplat că, în locul unei voinţe sănătoase, privită drept o cale spre desăvârşirea morală, am preferat una exaltată, tinzând spre stăpânirea fără de rost a naturii.
E curios cum alergăm după „putere". Asupra noastră şi împotriva noastră, asta da, are înţeles. E singurul înţeles pe care suntem în stare a-l da puterii şi voinţei de putere. Căci obiectul nostru suntem noi înşine; singurul nostru câmp de acţiune e propria noastră omenie. Dacă ne mai trebuia un semn de-al mentalităţii primitive, magice, tocmai în acest salt nefiresc în gol îl putem afla.
Ce sănătoasă este problema morală, ca problemă a omenescului, şi ce nesănătoase sunt veacurile care nu ţin seamă de ea! Acelaşi veac trecut, despre care am vorbit poate prea mult, e veacul caracteristic într-o astfel de privinţă. El n-are problematică morală — luat în linii mari, negreşit — fiindcă n-are, la drept vorbind, sentimentul de a se afla în criză.

"De caelo”

În prima parte a spectacolului orchestrei simfonice a Filarmonicii de joi, 12 martie 2009, dirijat de Maestrul OVIDIU BĂLAN, IOANA MARIA LUPAŞCU a interpretat cu elanul şi optimismul cu care ne-a obişnuit la fiecare apariţie Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven. Remarcabil a fost faptul că, deşi acest opus este marcat de muzica şi stilul lui Mozart, pianista a ştiut să sublinieze acele momente care îl pot plasa în creaţia beethoveniană.

Cine a văzut ceva şi n- a orbit? Cine ştie cu adevărat un lucru şi mai poate să-l spună? Cine a întâlnit adevărul, un adevăr oarecare, şi n-a fost strivit de el? (...) Nu am nevoie, nu am ce face cu lumea care este. Mă apasă, mă înăbuşă, mă acoperă. E o lume fără scăpare. Nu se poate trăi decât cu lumea care ar putea fi. Şi atunci trăieşti ca şi cum lumea aceasta ar fi cu adevărat, ca şi cum ai iubi-o şi ai fi iubit de ea, ca şi cum s-ar întâmpla ceva în ea. (...)