De ce scriu? M-am întrebat şi eu de multe ori. Pot să citez această frază a lui Eugen Ionescu: Pourquoi Je suis encore me le demander. Da. Afară de faptul că nu pot altfel, ce să răspund? (...) Eu mă apuc de scris în momentul în care ceea ce s-a acumulat îndelung mă somează implacabil la exprimare. Nu pot să scriu nimic fără o lungă gestaţie, în bună măsură subconştientă. Foarte des, chiar cel mai adesea, în timp ce sunt ocupat cu altceva, sau cu nimic (ocupat cu nimic), sau în conversaţie, îmi vin fulgurant în minte formulări lapidare, de gânduri ce-mi par vrednice de reţinut, dar, contând pe memorie, nu le notez (de obicei nici n-ar fi posibil pe moment) şi le uit. Nu le regret.

La fericita iniţiativă a dirijorului RADU POSTÄ‚VARU, joi, 5 martie 2009, a avut loc un spectacol al cărui program a dorit să prezinte publicului muzica de operă, gen mai puţin abordat pe o scenă de filarmonică. Ploieştiul nu are nici sală şi nici un ansamblu (solişti, cor şi orchestră) special hărăzit acestui gen muzical, în schimb, numeroşi melomani şi-au manifestat dorinţa de a asculta fragmente sau - de ce nu ? - opere integrale în concert.

Cei care au impresionat

Spectacolul de săptămâna trecută - pentru că a fost un adevărat spectacol, deosebindu-se din multe puncte de vedere de un concert simfonic - a avut ca solişti invitaţi patru tineri studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală, secţia Canto: soprana RODICA VICÄ‚ (anul IV), mezzosoprana SORANA NEGREA-STOICA (anul I Master), baritonul ŞERBAN GHEORGHE VASILE (anul I Master) - toţi trei de la clasa prof. univ. dr. Eleonora Enăchescu - şi tenorul CÄ‚TÄ‚LIN MUSTAŢÄ‚ (anul I Master) - clasa prof. univ. dr. Ionel Voineag. Pe lângă calităţi vocale de excepţie, aceşti patru artişti, prin prestaţia lor, fac cinste şcolii româneşti de canto, celor care i-au îndrumat - de altfel, în ciuda vârstei, palmaresul fiecăruia este impresionant - şi, un fapt remarcabil, nici unul dintre ei nu s-a mărginit la a-şi cânta ariile ci au schiţat, atât cât le permitea spaţiul, jocul de scenă, mişcarea potrivită personajului şi momentului din operă pe care îl interpretau.
Orchestra condusă de RADU POSTÄ‚VARU, pe lângă acompaniamentul ariilor, duetelor şi cvartetului, a oferit publicului numeros din sală o serie de uverturi ale unor opere celebre alese în aşa fel încât, pe lângă plăcerea audiţiei, să facă şi trecerea de la un număr vocal la altul. Execuţia părţilor orchestrale, şi nu numai, s-a caracterizat prin grija pentru respectarea întocmai a partiturii şi pentru alegerea unor valori dinamice potrivite interpretării acestui gen de muzică pe o scenă şi într-o sală destinată altor tipuri de spectacole.

Urmează Beethoven şi Şostakovici

Concertul de joi, 12 martie 2009, va fi dirijat de Maestrul OVIDIU BÄ‚LAN. Programul cuprinde Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven - solistă IOANA MARIA LUPAŞCU - şi Simfonia a X-a de Dmitri Şostakovici.

Aşa cum îţi faci o casă în care să locuieşti şi devii, cu ai tăi, îţi poţi face şi un gând-vatră, în care [să] te aduni cu toate celelalte gînduri şi să intri în devenire.
Aşa simt că sunt acasă cu acest neînsemnat început a lui a fi întru. Ori de câte ori mă întorc la el pot cina la sobă sau cu ferestrele larg deschise.

Jurnalul de idei

Vorbind despre stele, Nietzsche, poetul, scria versul acesta: Nur ein Gebot gilt dir:sei rein*, care vroia să rezume morala stelelor. Dar de ce să fie vorba numai despre stele, nu şi despre oameni?
Este un lucru curios că oamenii nu vor să ştie unde e puritate, de când încep ei să fie puri. Dar ştiţi de când? De la singurătate înainte.

Mathesis sau bucuriile simple

Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, aflat într-un interesant moment de creaţie şi recunoaştere naţională, efectuează, numai în această lună, câteva deplasări deosebite. Astfel, luni 9 martie 2009, de la ora 18.00, a prezentat pe scena reputatului teatru bucureştean „Odeon”, marele său succes cu piesa „And Bjork, of course...” de Thorvaldor Thorsteinsson, în regia lui Radu Afrim.

Pe data de 25 februarie, ora 6.45, Dumnezeu a găsit de cuviinţă că l-a lăsat prea mult printre pământeni, pe domnul învăţător Marin Spânu, ajuns la venerabila vârsta de o sută unu ani, cinci luni şi douazeci şi opt zile şi, într-un gest de recunoştinţă pentru faptele lui, l-a chemat oastea sa domnească şi cerească de dincolo de vreme, ca să-l pună, probabil, staroste peste sufletele albe ale Raiului. 

Vineri 13

De obicei barul de la parterul blocului în care locuiesc e plin. Acum se face curăţenie generală şi e gol. În nopţile furtunoase valurile spală gratuit dar conştiincios terasa cu fotolii de bambus pe care, uneori, le înghite cu mare satisfacţie. Sunt singură acasă (copiii sunt invitaţi, până mâine seară, în casele prietenilor). „Acum e momentul să fac ceva cu imaginaţia mea", mi-am spus. 

Bătrâni şi tineri - Ana Blandiana

Bătrâni şi tineri,
Toţi stângaci,
Nu încă unii
Iar ceilalţi nu mai,
Şi-n sâmburul din care mă desfaci,
Un biet adult se înmulţeşte.

S-a născut în familia unui ţăran care era căsătorit cu fiica unui preot. În 1922, este uns preot şi, în 1926, devine profesor la Universitatea din Chişinău. În perioada interbelică desfăşoară o susţinută activitate publicistică, cu ajutorul lui Tudor Arghezi, şi editează revistele „Cronica” şi „Spicul”. Devine defensor eclesiastic pentru eparhiile Râmnicului şi Argeşului, profesor titular la catedra de Introducere şi Exegeza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chişinău , decanul acesteia (1928-1930), profesor de Exegeza Vechiului Testament la Facultatea de Teologie din Bucureşti.. Ca teolog, a publicat studii despre Noul Testament, articole, meditaţii, conferinţe, predici. Între 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română (împreună cu pr. prof. Vasile Radu).

Orchestra simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” a oferit recent melomanilor ploieşteni două concerte care au atras un mare număr de spectatori. Primul dintre acestea, dirijat de RADU CIOREI, a avut în program două capodopere ale muzicii romantice: Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră de Johannes Brahms şi Simfonia a VI-a de Antonin Dvorak.

Să nu te pierzi în faţa bogăţiilor vieţii. Să nu te laşi făcut. Să nu crezi că istoria este singura realitate şi să te laşi născut, trăit, asasinat, în consecinţă. Ar trebui să încercăm, odată, o rezistenţă împotriva istoriei, împotriva curgerii, împotriva vieţii joase. Poate că nu e atât vorba de ales între istorie şi adevăr, dar trebuie ales, în orice caz, între istorie şi ordine, între isotrie şi geometrie.