- Scris de Irina Sima
Președintele PNL Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu, a lansat un apel la coeziune către liberali prin construirea unei politici de „alianțe pragmatice", afirmând că PNL trebuie să își prezinte cât mai curând un program de viitor pentru România.
Membrii ALDE Ploieşti îşi vor alege, sâmbătă, noua structură de conducere a filialei. Şedinţa pentru alegerile interne este programată în Palatul Administrativ, de la ora 11.00.
O delegaţie a Partidului Mişcarea Populară, din care au făcut parte şi mai mulţi politicieni din Prahova, a făcut o vizită, la finalul săptămânii trecute, în Republica Moldova, unde a purtat mai multe discuţii cu autorităţile locale. Deplasarea vine în condiţiile în care, încă din campania electorală din 2016, PMP a fost singura formaţiune care şi-a asumat ca proiect de ţară reunirea României cu Moldova.
Traian Băsescu l-a criticat dur pe liderul PSD Liviu Dragnea, acuzându-l de abuz în serviciu, liderul PMP numindu-l pe Dragnea „analfabet economic" care conduce Guvernul, fapt pentru care „va trebui să răspundă în fața legii, pentru că afectează drepturile țării de a fi prosperă".
Deputatul Cătălina Bozianu, preşedintele PMP Prahova, a susţinut astăzi o declaraţie în plen în care a criticat liderii coaliţiei de guvernare, acuzându-i că s-au distanţat de realităţile şi problemele ţării. Parlamentarul ploieştean a dat ca exemplu, printre altele, declaraţiile făcute de preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în privinţa creşterii preţurilor la combustibil.
Începută cu scandal, după ce un ploieştean nemulţumit a luat cuvântul în timpul dezbaterilor, ameninţând mai mulţi aleşi, şedinţa de astăzi a Consiliului Local, forul legislativ al municipiului Ploieşti, s-a încheiat în aceeaşi notă, consilierii PNL părăsind sala, nemulţumiţi de modul în care a decurs votul la unul dintre proiectele de hotărâre.
Moțiunea simplă inițiată de PNL și USR pe tema infrastructurii de transport, vizând schimbarea din funcţia de ministru a lui Răzvan Cuc, a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaților, primind 104 voturi "pentru", 155 "împotrivă" și șase abțineri.
Președintele PMP Prahova, deputatul Cătălina Bozianu, critică reacția autorităților avută în fața alertelor de furtună de săptămâna trecută, comportament care, în opinia deputatului prahovean, nu a produs decât panică în rândul populației. Totodată, Bozianu a amintit de reacția „heirupistă” a unor primari care au urmărit să-și facă capital de imagine. „Consider această abordare intolerabilă o insultă la adresa cetățenilor acestei țări", a susținut Bozianu într-o declarație politică susținută la tribuna Parlamentului.