- Scris de Anca Visan
Propunerea legislativă anunţată în glumă de Adrian Năstase pentru dărâmarea tuturor gardurilor şi desfiinţarea tuturor punctelor de pază existente în jurul principalelor instituţii ale statului a primit o replică pe măsură din partea deputatului PDL Sever Voinescu. Parlamentarul democrat-liberal a anunţat că va iniţia şi el un proiect de lege privind… instituirea tezaurului politic al României şi eterna lui glorificare. La loc de cinste în acest tezaur politic naţional s-ar afla "semizeul" Năstase, intangibil pentru restul muritorilor de rând. Dacă vreun român ar îndrăzni să conteste intrarea în patrimoniul naţional al politicianului social-democrat, Voinescu propune ca sancţiune obligaţia de a-i numără ouăle lui Năstase, cu amendamentul că mai întâi trebuie să le găsească.



