- Scris de Ana Maria IENE
Cafea "prăjită" se obține așa: puneți un ibric de fier să se încingă pe plită și turnați în el cafeaua macinată, învârtind în ea cu o linguriță să nu se ardă. După câteva clipe, turnați deasupra apa în clocot și dați ibricul deoparte, acoperindu-l cu capac.Cafeaua capată un gust mai bun dacă, după ce a fiert, îi adăugăm un vârf de cuțit de sare.
Simpatici foc
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir a fost un martir creștin, sfânt militar din veacul al III-lea care a trăit în vremea împăraților Maximianși Dioclețian în cetatea Tesalonic.
nutrienți, proteine și toată gama vitaminelor B. În ciuda controverselor existente, experții sunt de acord în privința unui lucru: o dietă sănătoasă include ouăle de găină.
Deși adesea suntem tentați să luăm repede o pastilă cu efect analgetic. Ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a lua această decizie - orice pastilă are efecte adverse și efectul, uneori, nu durează prea mult.
Se spune că, în 1942, trupele de apărare americane au reperat un OZN care zbura deasupra Los Angeles-ului, în plin război. Derulăm pe "repede înainte" şi, şapte decenii mai târziu, OZN-urile reapar. De data aceasta însă, ele sunt preludiul unei invazii extraterestre totale. Sergentul Michael Nantz (Aaron Eckhart) din Corpul de Puşcaşi Marini al SUA era pe cale să intre în rezervă, însă descoperă în scurt timp că trebuie să se arunce în vâltoarea evenimentelor alături de plutonul lui, luptând pentru oraşul, ţara şi planeta lor, împotriva unor forţe inamice copleşitoare.
Alege o aromă mai subtilă în cursul zilei, și mai ales la birou. Ține cont de faptul ca ai și colegi și că fiecare are un parfum propriu - prea multe și prea tari deodată crează un miros neplăcut și dureri de cap.
David Walsh (Matt Dillon) este un bărbat a cărui viaţă este cu adevărat perfectă: are o logodnică superbă (Christina Applegate), o casă frumoasă, o maşină supercool şI este şI manager la o bancă importantă. |nsă uneori viaţa are un ciudat simţ al umorului, iar David este pus la încercare în cel mai crud mod cu putinţă. |n ziua în care se aştepta să fie ales "angajatul lunii", David este concediat. Sarah află de legătura pe care el a avut-o cu o colegă şI rupe logodna, iar un hoţ îi fură maşina. Ca şi cînd toate acestea nu ar fi suficiente, la bancă se dă o spargere, iar David este răpit. Iar şirul întîmplărilor neplăcute este departe de a se fi încheiat?.
O gustare la îndemâna oricui, ușor de preparat și nu în ultimul rând pe gustul absolut oricui...