- Scris de Ioana POPA
Pe raza comunei Blejoi vor fi puse în funcțiune trei stații de încărcare a mașinilor electrice.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Un proiect pentru modernizarea zonei centrale a Ploieștiului a fost întocmit de consilierii municipali ai Partidul Prahova în Acțiune, care supun acum inițiativa consultării publice. Demersul este prezentat drept un proiect pilot pentru care au fost stabilite deja detaliile tehnice. Ploieștenii vor avea ultimul cuvânt, cetățenii fiind invitați de inițiatorii proiectului să-și demonstreze susținerea prin acordarea semnăturii în favoarea acestei propuneri.
Primăria Ploiești estimează un buget, în 2022, de peste 1,1 miliarde de lei, cu mult mai mare față de anul trecut. Pe lângă fondurile europene și sumele de la bugetul de stat, Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești a estimat încasări mai mari și din taxe și impozite pe construcții, terenuri, mijloace de transport auto, dar și din amenzi și contravenții.
CNAIR a organizat o întâlnire cu autoritățile locale și județene din Brașov, de la care așteaptă acum puncte de vedere cu privire la traseul propus de proiectant pentru A3 Ploiești – Brașov și autostrada Brașov – Făgăraș.