Tribunalul Prahova s-a pronunţat, zilele trecute, într-un litigiu intentat de Asociaţia Calului de Trap, hotărând suspendarea regulamentului alergărilor de pe Hipodromul Ploieşti aprobat de Consiliul Local. Decizia e executorie, dar poate fi atacată cu recurs. Cu alte cuvinte, până la rejudecare, complexul hipic din sudul municipiului nu mai poate găzdui curse de trap.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova, ai Prefecturii şi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au efectuat verificări pe DN1A, pe raza comunei Măgurele, constatând probleme pe porţiunile de drum care abia fuseseră reabilitate. CNAIR şi firma executantă au anunţat că tronsoanele unde asfaltul a făcut "valuri" vor fi refăcute.
Pasajul pietonal de sub Bulevardul Republicii din Ploieşti, care leagă latura cu magazinl Omnia de cea pe care se află Palatul Adminstrativ şi Palatul Culturii, a intrat astăzi în reparaţii. Lucrările vor dura trei luni, a anunţat Primăria, care a precizat că va amenaja şi o rampă de acces pentru cărucioare, la una dintre cele patru intrări în pasaj.
Sub sloganul "Curățenia domeniului public din Municipiul Ploiești continuă", Primăria a transmis astăzi o informare cu privire la activităţile derulate în ultimele ore.
Polițiștii locali ploieșteni din cadrul Biroului Protecția Mediului au aplicat, în perioada 9-15 august, 18 sancțiuni în contextul crizei salubrității (VEZI DETALII).
S.C. CORAL IMPEX S.R.L. va efectua, în perioada 19 – 30 august 2021, servicii de dezinsecție combatere țânțari, pe suprafața domeniului public al municipiului Ploiești.