- Scris de Johann BAUER
Ce săptămână grea a fost săptămâna trecută! A ieşit cu sânge, domnule. De prin seiful lui Patriciu, a apărut o înregistrare din 2004 în care Băsescu torturează un copilaş. Ăla micu', desigur că, de la atâta tortură, apă fiartă, ţepuşe rumenite, gâdilat la tălpi şi ghilotinat de degete, râdea. Ce altceva poate să facă un copil bătut, dacă nu să râdă? Săptămâna trecută, România a înfrânt. Şi-a dat arama pe faţă toată presa şi toată clasa politică. Împreună cu ăla micu care a râs de la atâta tortură, au mai râs şi domnii Patriciu şi Vântu. Îi înţelegem, au început să se întrezărească toate motivele de distracţie pentru domniile lor. Să rânjim, aşadar, că începe horrorspectiva unei săptămâni horror. Poate prima...
- Scris de Johann BAUER
Românul este primitor, paşnic, muncitor şi nu în ultimul rând, corect. Alegerile de duminică au arătat toate aceste calităţi ale neamului românesc cu vârf şi îndesat. Astfel că, mai mulţi primari au primit câţiva pumni paşnici în figură, câteva tradiţionale urări de morţi şi mame, iar electoratul acesta mioritic, care se are ca frate cu frate vitreg, şi-a mardid pumni în scăfârlie şi alte asemenea mişcări sportive mobilizatoare, de revigorare a spiritului politic. Rezultatul a apărut, fireşte: Mircea Geoană a reuşit, şi în Prahova, un rezultat peste aşteptările multora. Probabil că grupul de interlopi din Ploieşti care nu beau vodca decât cu lămâie va ieşi la mobilizarea electoratului din turul doi direct cu AG-ul şi cu sabia la brâu. Halal social-democraţie, halal să ne fie, fraţilor!
- Scris de Johann BAUER
Deranjat de mecla primarului din Lipăneşti, un interlop dintr-o grupare paramilitară care a activat în tot judeţul duminică s-a gândit să-i facă omului un lifting pentru simplul fapt că i-a apărut în cale. Astfel că, edilul din Lipăneşti, Robert Nica, a aflat că democraţia costă. Costă dentistul, avocaţii şi o sperietură soră cu moartea. Nu pronunţăm aceste cuvinte la întâmplare, omul chiar fiind ameninţat că are un gât suficient de proeminent încât să fie tăiat. Sperăm ca Poliţia să-şi facă meseria. Şi Parchetul. Cât despre acţiunea gherilelor PSD din Prahova, revenim cu date într-o ediţie viitoare.
- Scris de Johann BAUER
Cosma şi poporul chinez dau de muncă la Mizil. De trei ori ura
Potrivit obiceiului de casă bună, vă oferim o ştire despre nea Mircea Cosma (oare să-l facturăm ca publicitate sau ca reclamă... ori promo?). Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost prezent, sâmbătă, la Mizil, la dezbaterea formei finale a PUZ-ului Parcului Industrial. Păi se putea să se tragă o linie pe acele planuri iar nea Mircea să nu fie de faţă? Or fi avut şi o panglică?! Oare o fi dat cu foarfeca prin hârtii, zâmbind galeş către trupeţii din presă - care au fost prezenţi nu neapărat de dragul unei ştiri cu don Mircea. Dar ceva tot este bine. Proiectul presupune realizarea a 1.500 de locuri de muncă pentru fomiştii din zonă! Vor avea amărăştenii o pâine bună de mâncat de pe urma „chitailor”, în timp ce vor trebălui pentru panouri fotovoltaice, pentru nu se ştie ce produse chimice, două fabrici de produse alimentare şi una de jucării pentru copii. Uite că tot nea Mircea şi poporul chinez ne scapă de nenorocita de criză!
- Scris de Johann BAUER
Ce vă spuneam despre PR-ul de la IJP... a lucrat în focuri săptămâna aceasta. Cum-necum, s-a aflat că politiştii prahoveni au ameninţat că, dacă vor fi obligaţi să intre în concediu fără plată, nu vor sta tocmai cu mîinile în sân, ci chiar acasă, cu pulanul la odihnă. Şi nu oricând, ci chiar în zilele în care vor fi organizate cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale. Măi să fie, şi noi care credeam că se vor angaja pe la vreo agenţie de turism? Fie el şi electoral. Nu de alta, dar prea se tot vorbeşte de angajări masive în domeniu.
- Scris de Andrei TUDOR
Un anume ceferist Niculae Popescu a devenit celebru pentru că are o mare dorinţă. Acesta a cerut judecătoriei din Sinaia să oblige CFR SA, Regionala Bucureşti, să îi vândă fosta locuinţă de serviciu din Gara Sinaia. Omul a locuit pe acolo ceva timp şi se pare că această relaţie nu ar fi avut de suferit dacă răii de la Regionala Bucureşti nu ar fi intervenit într-un mod atât de brutal. Sărmana gară nu poate să fie lăsată de izbelişte. Cu toată bătrâneţea ei, şi-a mai găsit şi un loc în lista monumentelor istorice. Să vedem ce vor spune magistraţii despre această poveste de dragoste. Că despre furăciunile lui Niculae Popescu, tipul din poveste, care îşi făcuse mai demult un minisindicat prin CFR, v-am mai povestit şi mai şi revenim, că avem cu ce, parol!
- Scris de Johann BAUER
Abia ce s-a instalat la cârma poliţiei prahovene noul ştab, pe numele său în C.I. Sorin Oprea, că a şi văzut că infractorii „le râde-n nas” subalternilor săi. Fiecare de prin merţane, Lexus-e sau alte faitoane. Iar sărmanul poliţai ce să facă? Ar fi fugit el, pe jos, după infractor! Dar nu se prea poate. Nu neapărat din cauză de veston cu burtă, ci şi altele. Mai obiective. Cum ar fi sărăcia şi lipsa „gazului” de prin rezervoarele Chamade-urilor, sau VW-urilor din dotare. Iaca, noul şef a pus ţara în mişcare şi hopa, fluviu de benzină pentru poliţia prahoveană! Acum să te ţii, tăticule! Cred că tremură clanurile, găştile de cartier, interlopul este galben ca turta de ceară. Păi a venit Sorin, a venit „gazul”, să vezi cum o să zbârnâie şi o să duduie IJP-ul! Să nu uităm: ex-comandirul poliţiştilor prahoveni găsise o soluţie bună: Bach le-a dat două bonuri de 50 de lei, iar ca bonus, recomandarea "să mai patruleze şi pe jos”. Păi, nenea Julian B, de ce nu mergi, mătăluţă, acum, spre Bucureşti, la fel? Pe jos, frăţie! Că tot le ştii aşa de bine!
- Scris de Johann BAUER
Mare belea pe capul unor îmburtoşaţi nărăviţi la Solitaire, bombiţe prin birourile Poliţiei judeţene: schimbarea lui Bach şi aducerea lui Oprea. Acum, merită spus, printre altele, că la o şedinţă de după înscăunarea la Prahova, Oprea i-a cam luat la pu... - pardon, la răngi - pe poliţaii din subordine. Unii au sărit să-i cureţe nişte scame inexistente de pe rever, dar tot degeaba. „La muncă, băăăăă!”, ar fi fost concluzia.
- Scris de Andrei TUDOR
Semn că nici măcar comunitarii (câinii, nu poliţiştii) nu mai sunt ce au fost. Cică duminica trecută, prin Ploieşti au bântuit mai mulţi câini vagabonzi care au fost transformaţi - bineînţeles că fără voia lor - în agenţi electorali. Un creative-adviser a socotit că ar fi numai buni pentru a înlocui mesh-urile, backlight-urile, banner-ele sau alţi vectori outdoor. Aşa că adviserii au decis că trebuie să-i costumeze pe lătrătorii comunitari cu haine inscripţionate cu "Jos Băsescu”. Cum nu i-am văzut, mă tot întreb dacă au fost de la PSD şi dacă aveau ochii roşii? Dar dacă erau de la PNL... or fi avut şi săgeţile albastre? Tot duminică ar fi ajuns, tot prin oraş, roiuri de flutaşi. Care nu aveau aripioare, dar erau inscripţionaţi cu mesaje de „bine” la adresa lui Geoană. Nu au linişte adviserii ăştia! Ham, ham!
- Scris de Johann BAUER
Potrivit obiceiului de casă bună, vă oferim o ştire despre nea Mircea Cosma (oare să-l facturăm ca publicitate sau ca reclamă... ori promo?). Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost prezent, sâmbătă, la Mizil, la dezbaterea formei finale a PUZ-ului Parcului Industrial. Păi se putea să se tragă o linie pe acele planuri iar nea Mircea să nu fie de faţă? Or fi avut şi o panglică?! Oare o fi dat cu foarfeca prin hârtii, zâmbind galeş către trupeţii din presă - care au fost prezenţi nu neapărat de dragul unei ştiri cu don Mircea. Dar ceva tot este bine. Proiectul presupune realizarea a 1.500 de locuri de muncă pentru fomiştii din zonă! Vor avea amărăştenii o pâine bună de mâncat de pe urma „chitailor”, în timp ce vor trebălui pentru panouri fotovoltaice, pentru nu se ştie ce produse chimice, două fabrici de produse alimentare şi una de jucării pentru copii. Uite că tot nea Mircea şi poporul chinez ne scapă de nenorocita de criză!
- Scris de Johann BAUER
Este deja un truism: săptămâna începe cu ziua de luni, deci prost! FMI cere concedierea a 150.000 de bugetari. Măsura sigur că va fi primită cu un entuziasm de nedescris. Exprimat, desigur, prin sinucideri în masă şi greve! Mai mult, s-a convenit cu FMI, pentru a reduce cheltuielile statului, să nu mai fie plătiţi bugetarii pentru zece zile în perioada octombrie-noiembrie. Aceştia vor fi trimişi, forţat, în concediu - nu prin Azore sau Hawai, ci pe la casele lor, şi, desigur, tot fără bani! Există, aşadar, o conspiraţie împotriva noastră. Iar noi, desigur, nu avem nici o vină. Pentru că românul munceşte puţin, deci când naiba să mai şi greşească ceva?
Mai multe articole...
- Horrorspectiva săptămânii 26 - 31 octombrie. O săptămână plină. Fără veşti bune, dar puzderie de nenorociri
- Săptămâna în care un lucru este sigur: nimic nu-i sigur! / Nici cu trei premieri n-avem guvernare
- HORRORSPECTIVA SĂPTĂMÂNII TRECUTE / Între şmenarii politicii româneşti, s-a strecurat, timid, la ştiri, laureata la Nobel Herta Muller. Româncă sadea
- Săptămâna în care guvernul Boc a făcut poc! Urmează Guvernul Boc II. / Horrorspectiva săptămânii trecute